Simona Halep si-a aflat adversara din turul 3 la Roland Garos!
Articol de , 31 mai 2019, 17:42
Simona Halep, o va întâlni pe ucraineanca Lesia Ţurenko în runda a treia a turneului parizian, după ce aceasta a dispus astazi de sârboaica Aleksandra Krunic cu 5-7, 7-5, 11-9.
Ţurenko s-a impus după trei ore de joc efectiv, meciul fiind întrerupt joi seara, din cauza întunericului, la scorul de 6-6 în setul decisiv.
Krunic a ratat o minge de meci la 6-5 în actul al treilea, iar apoi a condus cu 7-6 şi 8-7.
Halep, numărul 3 mondial, care a dispus joi de poloneza Magda Linette, cu 6-4, 5-7, 6-3, a câştigat toate cele 7 dueluri cu Ţurenko, două chiar anul acesta, la Doha, cu 6-2, 6-3, în optimi, şi la Dubai, cu 6-3, 7-5, în optimi.
De remarcat că niciunul dintre cele şapte meciuri nu a avut loc pe zgură, singurul de trei seturi având loc pe iarbă.
La ediţia de anul trecut, Ţurenko s-a oprit în optimi la Roland Garros, cel mai bun rezultat al său la Paris.