Se iau măsuri pentru fluidizarea circulaţiei rutiere în Sectorul 6
Articol de bucurestifm, 10 iunie 2019, 13:13
În aceste zile, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 vor desfăşura activităţi în vederea asigurării fluenţei traficului rutier şi prevenirea opririlor şi staţionărilor neregulamentare în marile intersecţii din Sectorul 6, în special în intervalele orare în care se creează ambuteiaje.
Acţiunea se va desfăşura în intervalele orare, astfel:
- între orele 07.00 – 9.30 şi 17.00 – 20.00, Bd. Timişoara cu Vasile Milea – (zona Afi Cotroceni);
- între orele 07.00 – 09.30 , Bd. Iuliu Maniu cu Vasile Milea, (zona Apaca);
- între orele 07.00 – 09.30 , Bd. Iuliu Maniu cu Şos. Grozăveşti (zona Leu);
- între orele 07.00 – 09.30 şi 17.00 – 20.00 , Str. Valea Oltului cu Prelungirea Ghencea;
- între orele 17.00 – 20.00 , Bd. Timişoara cu Str. Braşov (zona Plaza România);
- între orele 17.00 – 20.00 ,Bd. Uverturii cu Şos. Virtuţii.
Poliţia Locală Sector 6 face apel la conducătorii auto să şofeze regulamentar, să nu obstrucţioneze circulaţia mijloacelor de transport în comun, să respecte indicatoarele cu semnificaţia ‘Oprirea Interzisă’, să nu staţioneze pe trecerile de pietoni şi să nu blocheze accesul în spitale, policlinici sau alte instituţii publice.
Aceste acţiuni se derulează pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza Sectorului 6.