România a ratat șansa de a continua drumul spre EURO 2020 la handbal masculin!
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 iunie 2019, 20:38
România a fost învinsă, astăzi, pe teren propriu, de echipa Portugaliei, cu scorul de 24-19, într-un meci din Grupa a 6-a a preliminariilor EURO 2020.
Tricolorii aveau nevoie de o victorie pentru a păstra şanse de calificare la turneul final.
Doar primele două clasate și cele mai bune patru locuri 3 ajung la EURO 2020.
În acest moment, România ocupă abia locul 7 în clasamentul echipelor aflate pe locul 3.
Portugalia, care şi-a asigurat calificarea la turneul final, ocupă primul loc în grupă, cu 8 puncte, urmată de Franţa, 6 puncte, România, 2 puncte, și Lituania, 2 puncte.
În ultimul său meci, România va întâlni campioana mondială Franţa, duminică, la Nantes.