Două versiuni ale spectacolului lui Andrei Șerban cu ”Richard al III-lea”, în FNT 2019
Articol de andreiabarsanbfm, 29 august 2019, 22:47
Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, ce se va desfășura între 18 şi 27 octombrie 2019, va oferi publicului bucureștean trei producţii coregrafice de prestigiu ale unor importanți creatori din Franța și Rusia.
Totodată, FNT lansează o provocare anul acesta.
În premieră într-un festival, sunt prezentate două variante de spectacol aparținând aceluiași creator, având același concept, realizate pe scene diferite ale Europei la aproape un an distanță, cu două trupe diferite, în același decor, cu costume semnate de același scenograf.
Versiunile scenice cu „Richard al III-lea” de William Shakespeare, montate de regizorul Andrei Șerban, aparțin teatrelor „Radnóti Miklós” din Budapesta, Ungaria (data premierei: 17 februarie 2018) și „Lucia Sturdza Bulandra” din București (data premierei: 15 martie 2019).
Spectacolul RICHARD AL III-LEA al trupei bucureștene este programat în FNT duminică, 20 octombrie, de la ora 19.00, la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, București, iar „III. Richard” al trupei din Budapesta va putea fi văzut marți, 22 octombrie, de la ora 19.00, tot pe această scenă.
Cele două spectacole vor fi urmate de o dezbatere, plecând de la subiectul și temele abordate de textul lui Shakespeare și de regizorul Andrei Șerban, sub titlul „RICHARD III SAU DESPRE PUTERE ȘI FORȚA EI DE MANIPULARE“, miercuri, 23 octombrie, de la ora 11.30, în aceeași sală. Vor participa protagoniști ai celor două companii de teatru alături de Andrei Șerban.
Prezențele internaționale din cadrul FNT au fost anunțate în această seară, pe site-ul festivalului. Selecția lor îi aparține tot directorului artistic Marina Constantinescu.
„MAY B”, creație a celebrei coregrafe Maguy Marin, se joacă de aproape 40 de ani, în peste 40 de țări din întreaga lume. Coproducție: Compania Maguy Marin și Maison des Arts et de la Culture de Créteil, Franța, spectacolul a fost prezentat în premieră absolută în data de 4 noiembrie 1981, la Théâtre Municipal d’Angers – Franța.
Spectacolul de Teatru-Dans „MAY B” este programat în FNT miercuri, 23 octombrie, de la ora 21.00, la Sala Studio a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București. În foaierul acestei săli, pe toată perioada festivalului, publicul va putea vedea și o expoziție de fotografii cuprinzând 22 de imagini, din această producție, semnate de Jean Louis Fernandez și Laurence Danière
Și, pentru a crea o viziune cât mai cuprinzătoare a fenomenului pe care acest spectacol-reper al dansului contemporan îl reprezintă, Festivalul Național de Teatru programează pe 24 octombrie, de la ora 12.00, în HUB FNT, la Sala Mare ARCUB, o proiecție a filmului semnat de cineastul David Mambouch intitulat „Maguy Marin – L’urgence d’agir / Nevoia de a acționa”. Motto-ul de pe afișul peliculei explică pe deplin importanța acestui eveniment cultural european: „Care este acel moment al istoriei lumii pe care-l trăim împreună?”
Spectacolul de Teatru-Dans „MAY B”, expoziția de fotografie și filmul pe care le veți putea vedea în această ediție conturează principalul eveniment al Festivalului Național de Teatru. De altfel, Marina Constantinescu, directorul Festivalului, a schimbat noua imagine a FNT plecând tocmai de la acest spectacol pe care l-a văzut în iarna acestui an la Théâtre de la Ville Paris, cu ocazia sărbătorii a 50 de ani de existență a instituției. În foaierul prestigiosului teatru putea fi admirată această expoziție unică de fotografie a artiștilor în procesul lor de pregătire pentru „MAY B“. Una dintre fotografii, realizată de Jean Louis Fernandez, a devenit imaginea FNT 2019, Marina Constantinescu fiind impresionată de mesajul ei. „A fost exact ceea ce căutam. «May B» este acel spectacol care vorbește despre școală, tradiție, model, rigoare. Ceea ce și teatrul românesc o face cu excelență și în anii de după căderea cortinei de fier, în libertate”, spune Marina Constantinescu.
Creația coregrafică „CE QUE LE JOUR DOIT À LA NUIT / WHAT THE DAY OWES TO THE NIGHT / CEEA CE ZIUA ÎI DATOREAZĂ NOPȚII”, semnată de Hervé Koubi este cel de al doilea reper din oferta internațională a acestei ediții a FNT.
Premiera absolută a avut loc pe 31 ianuarie 2013, la Pavilion Noir d’Angelin Preljocaj – centru de excelență în arta dansului din Aix-en-Provence, Franța.
Spectacolul se va juca vineri, 18 octombrie, de la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.
În data de 17 octombrie, coregraful Hervé Koubi invită 25 de coregrafi și dansatori români la o prezentare teoretică a demersului său artistic.
Cel de al treilea spectacol vine din Rusia și este creat de Boris Eifman, unul dintre cei mai mari coregrafi contemporani, fondatorul și directorul artistic al companiei Eifman Ballet din Sankt Petersburg.
„Evgheni Oneghin” în versiunea lui Eifman este o ingenioasă și rafinată interpretare contemporană a cunoscutei intrigi clasice imaginate acum două secole de inegalabilul Pușkin. Coregraful combină elementele dansului clasic și ale celui modern, într-un univers sonor în care muzica lui Ceaikovski alternează cu rock-ul lui Alexander Sitkovetski.
Spectacolul „Evgheni Oneghin” este programat în FNT vineri, 25 octombrie, de la ora 21.00, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.
Fotografii preluate de pe site-ul www.fnt.ro