Primăria Sectorului 2 promite cinci parcări inteligente
Articol de bucurestifm, 3 septembrie 2019, 10:37
În perioada următoare, Primăria Sectorului 2 va construi cinci parcări inteligente pe bază metalică, rotative, care vor maximiza spaţiul utilizat pentru a crea cât mai multe locuri de parcare în locaţii ce în mod normal nu ar permite amenajarea de parcări supraterane sau subterane convenţionale.
Execuţia lor va dura între 155 de zile şi 220 de zile, în funcţie de specificaţiile tehnice ale fiecărui proiect în parte iar investitiile sunt realizate în concordanţă cu „Strategia de dezvoltare a Sectorului 2”
Având în vedere creşterea numărului de autovehicule în comparaţie cu structura sectorului, care nu permite realizarea de parcări pe suprafeţe foarte mari, sunt căutate variante alternative care nu ocupă la fel de mult spaţiu ca o parcare clasică, dar rezolvă eficient situaţia.
Noile parcări vor fi amplasate pe bd. Chişinău nr. 24, Şos. Pantelimon nr. 283 şi nr. 330, str. Răscoala nr. 10 şi str. Făinări nr. 8.