Meciuri încrâncenate în prima etapă din faza a 2- a la Tenis de Masă Sports Events!
Articol de Andra Radu, 2 octombrie 2019, 13:39
Marți seară s-au disputat meciurile reprezentând prima etapă din faza a doua a Campionatului de Tenis de Masă Sports Events.
În grupa Elite, avem un scor general valabil de 4-1, astfel că în meciul dintre ADOBE ROMÂNIA 1 și ADOBE ROMÂNIA 2 nu este nici o surpriză faptul că a câștigat prima echipă, ceea ce subliniază faptul că au fost alcătuite corect echipele. Ambele au venit cu elita, prezentându-se primii din ordinea valorică.
Bogdan Sandu, cum ne așteptam, a jucat relaxat și a intrat la masă doar la un singur meci, lăsându-și echipa să joace mai mult. Un meci demn de urmărit a fost între Cristina Buciu și Radu Busnatu, iar meciul de dublu a fost de-a dreptul senzațional, ADOBE 2 reușind să nu plece acasă înfrântă categoric.
Alături, FARMEXIM PHOENIX COMPANY se impune în fața celor de la HPE. Pentru a-și asigura victoria, Dan Trohonel a ținut neapărat să joace două meciuri de simplu deoarece după primele trei disputări, FARMEXIM conducea doar cu 2-1. Meciul câștigat de Alexandru Pintilie contra lui Ilie Tolan a fost strâns, dar frumos. De la HPE atât Andrei Toader cât și Bogdan Andrei și-au încercat norocul contra lui Dan Trohonel, dar amândoi au avut aceiași soartă la final.
Chiar și TELEKOM ROMÂNIA contra ADP ROMÂNIA primesc aceiași soartă, scorul final înclinând în favoarea lui TELEKOM. Ani Calin revine după o pauză un pic prea lungă, însă reușește să se impună în meciul contra lui Bogdan Cioriceanu. Singurul meci constant a fost între Sorin Sasarman și Bogdan, unde toate seturile s-au terminat 7-11 în favoarea lui Bogdan, iar Mihail Matea a avut multe de învățat de la Cristian Zisu, acesta jucând frumos și curat.
APA NOVA VEOLIA menține scorul în favoarea lor contra lui SAP ROMÂNIA și în această seară. Petre Luta se impune categoric în meciul cu Gabriel Tianu cu scorul de 3-1, însă acesta nu se lasă și cere revanșa în meciul al patrulea, pe care îl câștigă cu greu, însă a fost un schimb de mingi superb. Și Sorin Radulescu a jucat frumos, însă a părut atât de sigur Adrian Poenaru că va câștiga meciul încât scorul de 3-0 nu este decât încă o dovadă.
Primele doua meciuri din grupa FINEST au vrut să dovedească supremația între echipele aceleiași firme deoarece așa cum ne amintim MICROSOFT 1 a jucat împotriva lui MICROSOFT 2 și ING BANK 1 împotriva lui ING BANK 2, ambele meciuri finalizându-se cu scorul tranșant de 5-0 în favoarea primelor echipe.
Mihai Apostolache a fost singurul care a stricat șirul de scoruri de 3-1 în favoarea echipei, câștigându-și meciul cu 3-0 în defavoarea lui Radu Stroe. Un meci palpitant a fost între primii clasați, și anume Andrei Iordache – Adrian Topa, iar la dublu a fost un real spectacol.
Cele două echipe ale firmei ING BANK au scos elita, primii trei din fiecare echipă fiind prezenți. Meciurile au fost deosebit de strânse, trei dintre ele terminându-se la 3-2, însă mereu în favoarea lui ING 1. Cele mai aclamate meciuri a fost atât între Claudiu Gavril – Silviu Gorgon, cât și dublul dintre Claudiu-Catalin contra lui Cosmin-Silviu.
Nu ratați meciurile din etapa următoare ale celui mai interesant campionat dedicat exclusiv companiilor din București.