Percheziţii de amploare în Capitală într-un dosar de proxenetism
Articol de bucurestifm, 9 octombrie 2019, 10:27
În această dimineață, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București prin Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează 4 percheziții domiciliare în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de proxenetism și act sexual cu un minor.
Vor fi puse în aplicare mai multe mandate de aducere, potrivit Politiei Capitalei.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane au întreținut raporturi sexuale cu tinere minore și /sau au înlesnit practicarea prostituției unor minore, obținând foloase materiale de pe urma acestora.
Cercetările au fost declanșate din oficiu de către Biroul Agresiuni Sexuale în baza exploatării unor informații.
Persoanele depistate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Poliției Capitalei.