Simona Halep o răpune pe Bianca Andreescu la Turneul Campioanelor
Articol de , 28 octombrie 2019, 18:35
Sportiva din Constanţa păşeşte cu dreptul anul acesta la turneul de la Shenzhen. Eleva lui Darren Cahill a făcut încă un meci, de mare luptă în faţa Biancăi Andreescu. Jucătoarea din Canada cu origini româneşti, chiar dacă a condus cu set, nu a reuşit să se impună în faţa Simonei Halep. Eleva lui Darren Cahhil a luptat cu inima şi s-a impus în trei seturi cu 3-6,7-6(6),6-3.
În primul set jocul Simonei nu a avut intensitatea cu care eram obişnuiţi. Loviturile sale nu au avut lungime, au fost destul de scurte, lucru de care adversara sa a profitat de cele mai multe ori. Nici serviciul nu a fost unul care să o deranjeze pe Andreescu, aceasta preluând destul de des iniţiativa chiar pe serviciul Simonei. Se poate spune că jocul sportivei noastre a fost cu mult sub nivelul adversarei sale, care s-a impus fără probleme în primul set cu 6-3.
În manşa secundă lipsa de jocuri a Simonei din ultimele luni s-a observat şi mai mult. Totuşi prima rachetă a României a început uşor să-şi crească nivelul de joc şi a reuşit să se distanţeze cu 4-2. Bianca nu a cedat, a revenit şi a egalat la 4. Se merge cap la cap în continuare, iar la scorul de 6-5 pentru Bianca, Simona salvează o minge de meci, egalează la 6 şi trimite manşa secundă în prelungiri. În tie-break eleva lui Darren Cahill are nervii mai tari, se impune cu 8-6 şi trimite partida în decisiv.
În setul trei jocul îşi păstrează aproape aceeaşi intensitate, ambele jucătoare oferind un tenis de mare calitate. Încet încet jocul Simonei începe să capete un plus, ţine mai mult mingiile în teren, loviturile capătă consistenţă, iar Bianca pare uşor uşor resemnată. S-a mers cap la cap în debutul setului până la 2-2, când Simona mult mai calmă şi lucidă, începe să-şi execute adversara cu loviturile bine plasate pe colţurile terenului. Şi se ajunge la 4-2, dar Bianca nu renunţă şi reduce diferenţa la 4-3. Sportiva din România déjà are încredere în propriile lovituri, este calmă şi îşi împune jocul ţn decisiv cu 6-3.
Următorul meci de la Turneul Campioanelor al Simonei, va fi miercuri cu Elina Svitolina.