Incendiu mediatic emoțional la 4 ani după Colectiv!
Articol de , 30 octombrie 2019, 02:28 / actualizat: 30 octombrie 2019, 3:29
“-Un număr de telefon de la X? Y (persoană publică, normal!) internat de urgență! A murit? Și mai bine!
-Nu răspunde purtătorul de cuvânt (că, ghinion!, între timp dă o anestezie sau intervine chirurgical pe coloana unui pacient), un nenorocit!
-Sânge?! Victime?! Minunat! Breaking news! “
Dezbatere publică despre coplata, medicamente…orice, fără să curgă sânge, neinteresant!
Vă sună cunoscut?
Publicului larg, consumator de știri servite pe tavă, cu siguranță, nu!
Colegilor jurnaliști, (mult prea multor colegi jurnaliști!) sunt convinsă că da!
Pentru că asta este politica trustului pe care îl reprezintă, pentru că asta le cer niște șefi și șefuleti care, dealtfel, nu s -ar deplasa niciodată pe teren la o tragedie gen Colectiv să vadă cu ochii lor ce se întâmplă acolo!
Merităm ceea ce ni se întâmplă. Stăm în fotoliile călduțe, butonăm telecomanda sau urmărim postări pe rețele sociale și credem tot! Ne emoționăm, că suntem un popor emotiv, când ni se întâmplă lucruri pe care le-am fi putut preîntâmpina și strigăm în termeni abjecți la oricine ne este arătat cu degetul că e vinovatul de serviciu.
Nu ne pricepem în viața de zi cu zi la nimic din ceea ce iese din zona noastră de confort și nici nu ne interesează și nu am făcut nimic, nu pentru societate dar nici măcar pentru vecinul cu probleme de pe scară blocului, dar în fața ecranelor, de orice fel, suntem experți la tot și la toate. Și avem pretenții. Mari! Uriașe!
Și, dacă tot suntem protejați de confortul canapelei, le strigăm. Că suntem români și suntem mândri de asta, că suntem mai mult sau mai puțîn “rezistenți”, nu contează, nouă ni se cuvine totul.
E al nostru inclusiv dreptul de a acuza pe oricine, judecat sau nejudecat, vinovat sau nevinovat, în funcție de interesele de rating ale malaxorului media în care a intrat persoană respectivă.
Și înjurăm! Da, înjurăm de toate, să vadă cititorii ocazionali diversitatea termenilor pe care-i cunoaștem. Că omorâm limba română, cui îi pasă? Că nu mai avem nicio urmă de bun simt și terfelim tot ce prindem la îndemână, inclusiv pe cei cu care ne nimerim să comentăm la acea ora? Asta-i tot farmecul! Care pe care!
Impresia de vinovăție a lui X sau Y, manipularea emoțională prin repetarea de zeci, de sute de ori a unor clișee până când întră bine în memoria colectivă că fix respectivul e vinovatul universal, fără niciun drept la replică al respectivului ne sunt servite la orice oră din zi și din noapte. Vrem noi să fie vinovat? E vinovat! Zicem noi că minte? Minte!
Democraţia este procesul prin care oamenii sunt liberi să-l aleagă pe cel pe care să dea vina iar munca în echipă este esenţială! Îţi dă posibilitatea să arunci vină pe alţii.
În tot scandalul din ultimele zile, pe subiectul Colectiv, nu am auzit vorbindu-se de adevărații vinovați, cei care au îngramadit într-un container un număr de oameni mult mai mare decât erau autorizați.
Despre motivele declanșării incendiului, nici atât.
De patru ani ni se bagă pe gât modul în care au reacționat cei care au intervenit și condițiile jalnice din spitale.
Despre românii care nu plătesc niciun fel de asigurare, majoritari în folosirea sistemului medical, în mod justificat sau nu, auzim foarte rar. Puteți spune repede,procentual: câți plătitori de asigurări de sănătate avem și câți beneficiari?
Despre faptul că noi, aparținătorii cu pretenții de acces la bolnavi in spital la orice oră, când avem noi chef sau timp, echipați sau nu corespunzător, de cele mai multe ori înafara programului de vizită, nu am auzit niciodată, nimic. Dar avem infecții nosocomiale. Și infecțiile astea, venite așa, din eter, ne omoară!
Între timp, se mai produc asfel de tragedii în lume.
https://www.youtube.com/watch?v=udVrQSHm8mg&feature=youtu.be
Mor zeci de oameni în incendii și din cauza rănilor produse de arsuri.
https://www.youtube.com/watch?v=bknYdprA9ug&feature=youtu.be
Dar nu stă nimeni din factorii responsabili de intervenții să mângâie pe creștet răniții sau pe cei rămași în urmă celor decedați sau să le dea explicații individual! Și nici nu sunt speculate politic sau emoțional astfel de subiecte!
Lumea se concentrează pe adevărații vinovați de producerea tragediei. Și cei vinovați răspund în față legii.
Noi aruncăm cu pietre în cei care au intervenit să salveze vieți. Cu mijloacele pe care le aveau la dispoziție și cu pregătirea pe care o aveau în acel moment. Și cu propriul impact emoțional. Surpriză! Era ceva nemaivăzut, nemaitrăit pentru toți!
Nu a mers nimeni la intervenție pentru a nu face nimic dar nici nu s–au gândit în acele momente că vor deranja sufletele sensibile dacă nu se aruncă de bezmetici în container fără să verifice cât de sigură este intervenția pentru salvatori.
A! Ar fi fost minunat pentru comentatorii din spatele ecranelor dacă mureau, eventual, și câțiva dintre ei, intoxicați sau dacă vreo asistență ar fi leșinat. “Marfă” în plus! Audiență și motiv de alte comentarii!
Sau? Supraviețuitorii aveau să și suporte mai ușor rănile dacă în patul alăturat aveau un pompier iar cei rămași în urmă n-ar mai fi simțit aceeași durere?
Haideți să ne oprim din aberații! (cât a trecut de când subiectul zilei au fost paramedicii care “nu au scăpat de la înec”un teribilist care și-a pus mintea cu valurile și cu steagul care-i interzicea să intre în mare?! Știau să înoate atât de bine încât să își asume riscul de a intră în apă? Nu contează pentru opinia publică emotivă. Pentru presa vânătoare de cadavre, nici atât! Cu atât mai bine, un subiect în plus!)
Concret putem face, fiecare, ceva?! De exemplu, peste câteva săptămâni, la posibile inundații, la iarnă, la drumuri blocate de zăpadă sau chiar mult mai banal, la pisici rămase în copaci, putem să ne mișcăm în față propriilor locuințe și să rezolvăm problemele, dacă tot suntem atât de pricepuți?! Putem face o resuscitare sau putem ajuta, în orice fel, o persoană căzută lângă noi?!
Cât de ușor e să distrugem ceva făcut în ani de zile cu efort, dăruire, sacrificii personale!
Colectivitatea ce se simte culpabilă se străduie din răsputeri să lase posterităţii un singur vinovat.
La 4 ani distanță, în lipsa unui deznodământ în privința
adevăraților vinovați, cautăm încă țapul ispășitor.
64 de persoane au murit în urma incendiului devastator din Clubul de pe strada Tabacarilor și încă una a ales să-și ia viaţa. Trist! Extrem de trist!
După Colectiv, românii au acuzat nepăsarea şi corupția și au ieșit în stradă să ceară schimbarea. Dar românii, ei, pe ei înșiși, nu s-au schimbat cu nimic!
Atenția supraviețuitorilor, a urmașilor victimelor și a opiniei publice s-a mutat, total, de la cauzele catastrofei la corectitudinea intervenției.
Încă o dată. Și asta în contextul apariției, “absolut întâmplătoare” a unui film.
Ce pompier, salvator de meserie, care fie că intervine la un incendiu, la o descarcerare sau acordă primul ajutor de baza, și ofițer pe deasupra, deși rezervist, poate fi atât de lipsit de conștiința încât să iasă în spațiul public și nu să meargă direct spre Procuratură, cu un filmuleț de 21 de minute din 5 ore cât a durat operațiunea, așa, la 4 ani distanță, după ce în această perioada a dormit liniștit?
Interese personale?! Traume emoționale?! Campanie electorală murdară?!
Tensiuni interne în sistem?! Frustrări aduse în spațiul public, profitând de moment?!
Vom reveni cu acest aspect.
Am urmărit filmul de două ori, după ce am văzut titlul care anunță descoperirea secolului: “Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor”
Extraordinar, am zis înainte de vizionare! Oare ce ne-a scăpat?
Acum 4 ani am abordat amplu subiectul și dovezile există. Fără laude, fără menajamente. Ba, chiar cu critici mai dure și mai pertinente față de orice fel demers jurnalistic din cele ce au circulat de atunci până în ziua de azi.
Am făcut un efort acum, recunosc, pentru a urmări acele minute.
Șoc! Nu am văzut nimic, dar absolut nimic nou față de cele văzute și analizate, în ceea ce privește intervenția, în urmă cu 4 ani.
Ce am văzut în plus, recunosc, a fost interiorul “clubului”. Bombă îndoielnică, în care nu cred că o persoană rațională și care ține la propria viață ar intra vreodată de bunăvoie! Unica de acest fel? S-au închis toate de atunci? Nu, cu siguranță!
“Imaginile vorbesc de la sine”, afirmă jurnaliștii care au pus mâna, cu siguranță în mod “dezinteresat” pe filmuleț.
„Haos”, „dezorganizare”, victime cărate pe paleți, pe brațe, neresuscitate…
Am scris despre asta cu 4 ani în urmă. Care-i noutatea? Documentare mai fac jurnaliștii români, așa, în general?
Abordează acum subiectul pentru prima dată? În 4 ani au uitat totul? Nu, cu siguranță nu! Dar ce nu face omul pentru audiență?!
Profită de memoria colectivă, mult prea scurtă în cazul de față, și le servește, cu titlu de noutate absolută, un fragment din cele filmate, public, că nu a folosit nimeni nicio cameră ascunsă, de către personalul ISUBIF. Imagini pe care, dacă făceau un mic efort la momentul 2015, le-ar fi găsit, cu siguranță, în telefoanele tuturor trecătorilor prezenți la față locului. Sau, fragmente din ele, deja difuzate.
Nu am văzut, în schimb, în filmul de acum, echipajele care interveneau. Acum 4 ani existau.
Dezastrul a fost, într-adevăr de proporții. Atât de mari proporții încât, nici în acel moment și nici acum, nu pot face demersuri să-l abordeze corect, decent și echilibrat, jurnalistic vorbind.
Suntem un popor emotiv, mai ales când avem spre cine arată cu degetul, cu lacrimi în ochi și cu un interes oarecare!
Când se întâmplă lucruri importante, noi, românii avem nevoie sau suntem serviți cu circ.
Jurnaliștii care au primit filmul recunosc, măcar, “ nu avem de unde ști că în paralel, în alte locuri decât cele cuprinse în filmare, nu se făceau manevre de resuscitare”.
Cu siguranță, se făceau. Niciun salvator de bunăcredința nu merge la caz să facă act de prezența.
Dar, după cum spunea și Col. Orlando Șchiopu, fost adjunctul ISU pe partea operativă, și salvatorii sunt oameni. Și era o premieră și pentru ei un caz de o asemenea amploare. Iar primele echipaje ajunse la fața locului erau pregătite pentru stins incendiul, înainte sau în paralel cu salvarea victimelor.
Când ești pus în fața unei asfel de situații și ai de salvat zeci de vieți simultan, da, improvizezi.
Am criticat și eu la momentul respectiv, faptul că nu s-au folosit spitalele mobile. Revăzând imaginile, în timp, mi-am dat seama și de lipsa de spațiu și de pierderea de vreme. Mea culpa!
Procedura standard este ca procurorii să ceară tot ce poate constitui probă.
Nu au de unde să știe ce există și ce nu, nu trebuie să ceară punctual o filmare despre care nu știu că există.
Reprezentanții ISU au declarat că da, ei știau că filmul există dar nu l-au dat pentru că nu l-a cerut nimeni. Nici măcar șefilor direcți!
Colonel Cristian Radu, prim adjunct al Inspectorului general al IGSU, în cadrul unei conferințe de presă, a dezminţit informaţiile potrivit cărora filmul apărut în spaţiul public ar fi fost ţinut secret.
În aceeași zi, după conferință, procurorii Parchetului General au cerut Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă înregistrarea apărută în spaţiul public pentru a fi valorificată în cadrul urmăririi penale. Cauza se află, în prezent pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Cu cateva minute in urma am primit si urmatorul comunicat de presa:
Scandalul mediatic mocnea, dealtfel, de cu o zi înainte, când secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, s-a prezentat la audieri la Parchetul General.
Familiile victimelor Colectiv l-au așteptat, dorind să stea de vorba. (Toată compasiunea pentru ele!)
Cu ce cuvinte a fost întâmpinat și ce etichete i-au fost puse, nu are rost să amintim aici pentru că nu le-ar face nicio onoare.
După patru ore, da, a plecat , fără a se opri să vorbească. În fond, ce ar fi putut să le spună?!Dacă se va dovedi că a greșit cu ceva, va răspunde conform deciziei autorităților.
Dar nu, nu e suficient! “Judecătorii “din studiourile tv îl acuză că nu s-a întâlnit niciodată cu urmașii victimelor. Fotografiile de la întâlniri spun altceva:
“În urma unei tragedii precum cea de la Colectiv, o națiune are dreptul să comemoreze și familiile au dreptul să-și amintească de cei dragi pe care i-au pierdut. Cel mai urât însă este când unii se folosesc de aceste momente că să-și crească ratigul și să denigreze pe unii și alții prin subiecte triviale și care sunt în mod vădit tendențioase”.
R.Arafat.
Întrebările la care se așteptau răspunsuri?
“1.De ce îi este frică să recunoască greșelile pe care le-a făcut în noaptea aia?
2.Care a fost rolul lui în întârzierea transportului, în întârzierea acceptării ajutorului din străînătate?
3.De ce, în noaptea aia, după ce a ajuns la fața locului, a aliniat ambulanțele, că să se vadă frumos în spatele lui, la TV? Cum și-a permis ca, în timp ce oamenii mureau, el și Gabriel Oprea să întrerupă ajutorarea răniților?”.
Răspunsurile:
“1. Nu știu ce greșeli am comis în prima noapte. Că și oricare intervenție la o catastrofă, lucrurile nu pot fi perfecte niciodată, însă dacă este să vorbim de greșeli trebuie să înțeleg despre ce greșeli vorbește dansul și sper să nu fie vorba de cele menționate în raportul corpului de control al PM pentru că la acuzațiile din raportul respectiv am răspuns printr-un raport amplu care se găsește pe site-ul DSU.
2 NICIUN ROL! Mai degrabă împreună cu colegii de la DSU și cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, am stat zi și noapte la mine în birou ca să organizăm transferurile, nu să le întârziem. La ce spun este martor și domnul Vlad Voiculescu care a stat cu noi în calitate de voluntar și a văzut cu ochii lui câteva zile ce și cum s-a muncit.
3.Nu știu de unde ideea că noi am aliniat ambulanțele pentru poze. Ambulanțele erau aliniate în semicerc de ofițerul de evacuare ca să fie ușoară încărcarea lor și plecarea cu pacienții . Nu cred că i-ar fi venit în minte cuiva să regizeze pozele cu ambulanțele în noaptea respectivă. Această întrebare arată cât de mult s-a lucrat pe emoțiile părinților și ale publicului de către unele persoane care au ținut contactul cu aceștia și au cultivat o ură greu de controlat, dând informații false, denigratoare, și speculând fiecare acțiune realizată de noi într-un mod negativ.”
La rece vorbind, în club erau câteva sute de persoane: răniți sau morți.
De unde atâtea tărgi în hărmălaia generală unde toată lumea era panicată să scape? Fiecare acționează după instinct, s-au ajutat unul pe altul, ceea ce este normal.
Dacă va fi un cutremur cu sute de victime ce se va întâmpla atunci?! Nu ne vom uita unii la alții în așteptarea autorităților?!
În fiecare an când se apropie 30 octombrie se aduce în discuție această tragedie, cu alte acuze și alți interpreți.
Tendința romanului, din nefericire, indiferent de educație, e să dea vina pe cineva.
Vom învață vreodată că ce pățim e în general din cauza deciziilor luate chiar de noi?
Să recunoaștem că avem parte de vină e mai greu. Containerul numit “Colectiv” trebuia să dea de gândit, încă de la intrare. Și-a asumat cineva vreun risc când a hotărât să intre acolo?
Suntem o țară de regizorii, de mercenari plătiți să denigreze muncă celor care fac ceva?!
“Să vezi oameni în stare de șoc încercând să resusciteze alți oameni , iar tu ditamai doctorul să stai să vorbești la telefon lângă mormane de victime, spune cam tot despre caracterul și pregătirea ta”, e unul din reproșurile la adresa lui Arafat. “E momentul să decontezi și să dispari doctore” !
Atât putem?
Își imaginează cineva că acesta vorbea în interes personal?!
Ar fi penibil!
Suntem plini de ură și ranchiună.Dacă ne pricepem atât de bine, de ce nu am mers noi acolo să facem ceva?
Sau, de ce nu ne-am gândit să facem noi un serviciu de urgențe care să salveze oamenii implicați în astfel de cazuri, înainte de a se intâmpla Colectiv?
De ce?!… De ce?!…
Acest incendiu nu a fost unul obișnuit. A fost ceva nemaintalnit în România. Și da, și pentru cei care au intervenit.
Tensiunile interne. Sau cum ar zice unii “Capul lui Arafat vrem!”
Putem înțelege dorința lor dar, științific, genetic, nu se poate!
Profesia de pompier nu este una ușoară. Presupune riscuri, asumare, curaj. Are un grad ridicat de risc, iar pentru a rămâne în sistem este nevoie de determinare și crez. Nu e pentru oricine. Trebuie să-ți placă și să i te dedici .
Cu toate astea, îmi pun întrebarea: de ce, atunci, un pompier rezervist ar lovi în arma căreia i-a slujit poate chiar o viața de om?
Despărțirile de colegi sunt grele Te leagă amintiri, locul acela este o a două familie. Sentimentele și trăirile răman acolo, în unitățile operative, între ei.
Și atunci: de unde vine teribilă dorința de a distruge instituția care te-a format? De ce ai lovi în colegii care au rămas să ducă mai departe cu aceeași dedicare ceea ce și tu ai făcut? De ce ai face asta? Poate pentru că nu ai iubit-o cu adevărat? Pentru că nu-ți pasă? Pentru că e posibil să ai frustrări personale, pentru că e posibil să nu te fi adaptat? Sau ai adus prejudicii instituției? Ce beneficii ai făcând asta? Ce ai avea de câștigat destabilizand un sistem care există și funcționează, datorită celor încă activi?
Interese există. Faptul că există firme/servicii private de pompieri ar fi o explicație.
De ce există pompieri rezerviști care îi instigă pe grupurile sociale pe pompierii activi și îi îndeamnă la forme de protest și la înlăturarea conducerii?! Și în ce mod o fac!
Din fericire, pentru cei aflați pe baricade, puterea exemplului încă funcționează.
Avem exemplul concret al pompierului Gheorghe Răduţă. Acesta și- a dedicat 27 de ani din viaţă profesiei de pompier, pe care a iubit-o din toată inima.
Și iese la pensie, fără resentimente pentru instituție deși, una dintre victimele de la Colectiv era nepoata sa.
Există la pompieri și lipsuri, e drept. Ca în orice altă instiitutie, în zilele noastre.
Numărul redus al angajaților și plata sau nu a orelor de lucru sunt printre primele care îi afectează.
În ce măsură este vinovat Arafat că oamenii sunt puțini?! Se ocupă el de plata orelor?!
Cu numărul redus, insuficient de personal, pentru nevoile populației se confruntă și alte instituții. Lucrurile nu sunt roz nici la SABIF.
Și, pentru că i-am amintit, e bine să reamintim că în acea noapte, pe lângă echipajele acestora care au intervenit la Colectiv, angajații Serviciului de Ambulanță București Ilfov, alături de cei ai serviciilor private de ambulanță aflate în contract cu CNAS au asigurat intervențiile pentru restul populației din București și din Ilfov.
Lumea, problemele de sănătate, viața sau moartea nu s-au oprit în loc pentru locuitorii din restul capitalei și din județul Ilfov, pentru că ardea un club! Și nu se vor opri nici de acum înainte.
Ministrul propus la Ministerul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la finalul audierii a spus că o decizie în privinţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, va lua după ce va fi făcută o analiză a activităţii acestuia.
“Înainte de a lua o decizie, faci o analiză. Şi analiză se poate face când ajungi la minister pe acte obiective, pe întâmplări, pe înregistrări, pe tot ceea ce ţine…”, a spus Vela.
“Trebuie făcute proceduri, în sensul în care… să fac o paralelă aşa. Un chirurg atunci când face o operaţie are proceduri clare şi paşi clari, la fel un pilot în aviaţie. În serviciul 112 unde este vorba de viaţă, din acest motiv am făcut cele două comparaţii şi paralele cu medicină, cu chirurgie, cu traficul aerian, unde este vorba de vieţi, trebuie făcute proceduri.”
Ministrul desemnat a mai afirmat că “La domnul Arafat trebuie făcută o analiză de profesionalizarea intervenţiilor şi a istoricului care a apărut în presă”, a mai spus Vela.
Apreciem faptul că autoritățile iau în considerare ceea ce spune presa. Sperăm numai să verifice domnia sa și dacă știrile apărute sunt veridice și au 3 surse care să le susțină. Altfel, ar putea acționa în mod eronat:
Manipulare emotionala a populatiei pe ecrane! Cine are de castigat?!
La 30 de ani după Revoluție ne plângem că totul s-a distrus în țară.
De 29 de ani, Raed Arafat încearcă să facă diferența dintre viață și moarte pentru milioane de români!
Tot de atâta timp ne arată constant că, prin muncă, perseverență, viziune şi determinare este posibil. Indiferent de domeniu sau context. Ne arată că putem să construim, să ne urmăm visurile și să credem în realizarea lor.
Cine și-a mai dedicat tot timpul pentru a construi, cu “materialul clientului” un astfel de sistem?! Asa-i, nu a facut-o singur! Si nici cu bani din buzunarul personal. Recunoaste asta.
Ce presupune creșterea unui sistem de o așa mare amploare?
Pentru milioane de români, reducerea timpului de așteptare a ambulanței a realizat-o sistemul creat de către Doctorul Arafat – S.M.U.R.D.!
Ce înseamnă astăzi SMURD pentru România?
Foarte pe scurt, 985 de cazuri pe zi (1 caz la fiecare 90 de secunde), adică un total de 335.221 de adulţi şi 32.152 de copii cărora li s-a acordat prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă (numai în anul 2018);
Peste 300 echipaje de prim ajutor calificat, peste 30 de echipaje de terapie intensivă mobilă şi 8 echipaje de terapie intensivă neo-natologică se află zilnic în intervenţie.
E mult?! E puțin?! Da, e perfectibil. Dar trebuie să ai și cu ce și cu cine.
Pompierii sunt oameni! Îi vedeți la incendii, inundații, cazuri de prim ajutor, accidente, absolut în toate situațiile în care sunt solicitați.
Sunt din ce în ce mai puțini, și au din ce în ce mai multe și mai diversificate misiuni.
M-am convins în timp că la dezastrul de acolo procedurile nu mai înseamnă nimic. E doar clipa de viață și moarte. Restul sunt povești de deontologi ratați.
Arafat este un om, nu un zeu, nu un Dumnezeu.
E un singur om, nu poate să le facă pe toate, dar cu toate astea se lupta.
Starea unui sistem nu poate fi imputată unui singur om. Știm că acesta duce greul și vrem să îl sacrificăm pe model „Capu’ lui Moțoc vrem!”
Și, apoi, deși încă i se cer medicamente și condiții în spitale, să nu uităm că Ministerul Afacerilor Interne nu este Ministerul Sănătății!
E trist și dureros ceea ce s-a întâmplat.
E trist că părințîi trăiesc din nou durerea pierderii celor dragi. E trist și dureros pentru răniți.
Înainte de a da cu pietre însă, poate ar fi bine să îi pomenim pe cei salvați datorită sistemului creat de Arafat și abia apoi să acuzăm eșecuri care îi pot sau nu fi imputate!
Dacă unii zic că a greșit, oare chiar a greșit?
Altcineva putea face mai mult pentru sistemul de urgență din România? De ce nu a făcut?
Arafat nu este nici un impostor și nici nu toacă fondurile publice. Și nici nu își ia salariul, procentual, că mulți alți deținători de fundații din fondurile donate de populație pentru diverse cauze.
Cu câte minciuni a fost prins Arafat până acum? Cu câte infracțiuni?
Și a fost cercetat și supracercetat de ani de zile. Doar, doar…
Multă ură, puțină rațiune.
Și da, cineva trebuie să plătească… dar oare Arafat este vinovatul?!
Sursa foto/video:IGSU, DSU, surse
