Premieră muzicală: Maria Gheorghiu – „Perechea Sălbăticită”!
Articol de bucurestifm, 19 noiembrie 2019, 10:48
Un nou cântec semnat Maria Gheorghiu a fost lansat aseară pe canalul de YouTube al artistei.
Este vorba despre „Perechea Sălbăticită”, scris pe versurile poetului Adrian Păunescu și cântat, în premieră, în cadrul Cenaclului Flacăra în urmă cu 36 de ani! El reprezintă debutul Mariei pe scena cenaclului dar, surprinzător, nu a fost cântat de atunci, decât foarte rar.
„În sfârșit „Perechea Sălbăticită” a prins conturul dorit! Mai bine de 30 de ani am ținut cântecul în sertar, pentru că simțeam că îi lipsește ceva. L-am cântat sporadic în câteva concerte după care l-am lăsat în adormire; până acum când, în sfârșit, am găsit ceea ce atunci nu a vrut să mi se arate. Este o poveste de dragoste ținută departe de ochii lumii dezlănțuite, trăită în munți imaginari și „mutată” apoi într-o stea, pentru că dragostea nu piere de fapt niciodată, ea doar alege locul perfect pentru a supraviețui. Acum, în sfârșit, „Perechea Sălbăticită” a prins conturul dorit! Mulțumesc, Dan Manciulea pentru orchestrație și studio.”, a declarat Maria Gheorghiu.