Tehnică medicală științifico-fantastică!
Articol de dianamatei, 21 noiembrie 2019, 11:34
Suntem vii dar corpul își încetează temporar activitatea. Se întâmplă și au reușit să o facă, cine altcineva, dacă nu…cercetătorii americani.
Medicii din Statele Unite au adus pentru prima oară un om într-o stare de „animație suspendată”, în care organismul își încetează temporar activitatea.
Teoretic, conceptul, cunoscut și ca biostază, a apărut de multă vreme în cărțile și filmele SF. Procesul real implică răcirea rapidă a creierului până la temperaturi între 10 și 15 grade Celsius. Se face prin înlocuirea sângelui cu o soluție salină rece ca gheața.
Activitatea cerebrală se oprește aproape complet, iar chirurgii au două ore la dispoziție să intervină, înainte ca pacientul să fie reîncălzit.
Procedura este testată pe oameni care au suferit răni grave sau au intrat în stop cardiac și care altfel ar avea șanse mai mici 5% de supraviețuire.