Ascultă Radio București FM Live

Ediția 24 a GoodWine, dedicată spumantelor!

Ediția 24 a GoodWine, dedicată spumantelor!

Articol de Andra Radu, 21 noiembrie 2019, 15:25

Cea de a 24-a ediție a GoodWine – Bucharest Wine Fair, cel mai longeviv târg de vinuri din România, va avea loc în perioada 22 – 24 noiembrie, în Pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo.

Peste 55 de expozanți de renume vor prezenta sute de vinuri de la crame românești și din străinătate. Vizitatorii vor putea degusta peste 1.000 de produse diverse și sunt invitați să participe la cursuri de inițiere în lumea vinurilor și să descopere numeroasele surprize pregătite de organizatori.

Cramele participante la această ediție sunt: Cotnari, Jidvei, Vincon, Oprișor, Domeniul Bogdan, Domeniile Sâmburești, Via Viticola – Sarica Niculițel, Crama Ceptura – Purcari, The Iconic Estate, Casa de Vinuri Bucium 1949 Iași, Zarea, Crama Trantu, Crama Viișoara, Domeniul Muntean, Podgoria Silvania, Crama Marcea, Domeniile Franco Romane, Crama Hetei, Crama Balla Geza, Crama Thesaurus, Crama Carastelec, Domeniul Kelaru, Crama Licorna, Gabai, Lacrimi de Lună și Bolgiu, 12 crame membre ale Asociației Micilor Producători de Vinuri din Republica Moldova.

Tot din Republica Moldova vor participa: Cramele Cricova, Bulgary Winery, Chateau Cristi, Vinăria Hâncești și Tomai. De asemenea, acestei ediții i s-au alăturat și AWine cu o selecție de vinuri din Austria, Cantine Fontezoppa și Ciu Ciu, din Italia, EdWine cu selecție de vinuri din cantine boutique din Italia, Wine Gallery by Mega Image, Marvin Wine Shop, Vinexpert, Vin Magazin, magazinul de vinuri Lizar, Distileriile Galben și La Horincie. Dincolo de posibilitatea de a cunoaște toate produsele expozanților, GoodWine prilejuiește vizitatorilor și interacțiunea cu Organizația Somelierilor din România.

Printre expozanții ediției cu numărul 24 a târgului Goodwine vă veți întâlni și cu Aromint, Delicii Vânătorești, Azoc-Star (Bag-in-Box), Romprix, Suculent Urban, Glass Packaging Solutions, Fermentis, I Love Coffee, Citylicious, Vinivici, Mediteranea Gourmet, Cuban Tobacco, Kofi Ti, La o idee (coffee/fresh bar), Nazurro, Inovenio Glassware Pasabahce, Limone, Giuliano Tartuffi. Vizitatorii vor putea să achiziționeze vinuri la prețuri speciale de la magazinul oficial GoodWine.

Tema centrală a acestei ediții este vinul spumant, în toate variantele sale, pentru care a fost amenajat un spațiu special denumit BubbleGlam – o zonă dedicată mixologiei cu spumante și explorării acestei lumi gustative pline de efervescență.

În cadrul Bibliotecii de Spumante vor fi organizate degustări speciale, coordonate de somelierul de talie internațională Eduard Jakab. Acesta va prezenta principalele soiuri de struguri utilizate în producția vinurilor neliniștite, care sunt metodele de vinificare și principalele modalități de servire și pairing.

GoodWine este un eveniment versatil, conceput atât pentru specialiștii din industria viniviticolă, cât și pentru publicul larg, pentru care au fost concepute module educaționale care cuprind informații esențiale pe teme diverse precum: tehnologia de obținere a spumantelor, ce anume poate fi considerat un defect al vinului, caracteristicile vinurilor dulci, dar și un studiu comparativ pe cinci variante de vinuri obținute din același soi. Trainerii

GoodWine Academy, ediția cu numărul 24, sunt specialiști de prestigiu internațional și mai vechi colaboratori ai târgului precum Diana Pavelescu – Wine Ambassador GoodWine și secretar general al Asociației Degustătorilor din România și Laurențiu Achim – președintele Asociației Somelierilor din România.

Colaborări noi în cadrul secțiunilor educative ale GoodWine sunt reprezentate de Simona Mardale – organizator Wine Mark (prima conferință internațională dedicată vinului din România), Silvia Palașcă – creator de conținut și o adevărată #winelover și somelierul internațional Eduard Jakab.

Vizitatorii se vor putea delecta cu muzică live interpretată de Florentin Gheorghe și Natalia Pancec, Adelina Borcean, Anca Belciu în diverse combinații stilistice, de la Vivaldi la Led Zeppelin și de la Enescu la Goran Bregovic.

Program de vizitare pentru public:

Vineri, 22 noiembrie: 16:00 – 20:00
Sâmbătă, 23 noiembrie: 11:00 – 20:00
Duminică, 24 noiembrie: 11:00 – 20:00

Program cursuri:

Vineri, 22 noiembrie:
17:00 – Dulce, cât de dulce? (trainer Simona Mardale)
18:30 – Essence de Roumanie (trainer Laurențiu Achim)

Sâmbătă, 23 noiembrie:
12:00 – Povestea spumantelor – Cuvee de Purcari (trainer Eduard Jakab)
14:00 – Grasă și gustoasă (trainer Silvia Palașcă)
16:30 – Sssss….spumante (trainer Diana Pavelescu)

Duminică, 24 noiembrie:
14:00 – Tot ce ai vrut să întrebi despre vin și n-ai avut curaj (trainer Eduard Jakab)
16:30 – Les fleurs du mal – Defectele vinului (trainer Silvia Palașcă)

Prețul unui bilet standard este de 35 de lei pentru vineri, iar pentru sâmbătă sau duminică este de 49 de lei/zi/pers și include acces în zona de expoziție, food court, social area cu diferite activități și degustări gratuite precum și concerte. Un abonament pentru toate cele 3 zile ale târgului este de 99 de lei. Biletul pentru un curs este de 35 de lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro sau de pe www.iabilet.ro/retea, iar mai multe informații despre participanți, cursuri și alte activități conexe pot fi găsite pe www.goodwine.ro.

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 09:53

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%

Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă 2024 debutează joi la Romexpo, unde timp de patru zile pasionaţii de călătorii vor...

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
Timp Liber miercuri, 20 noiembrie 2024, 08:08

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Anna Karenina”, după Lev Tolstoi, în regia lui Dumitru Acriș, pe 23 și 24 noiembrie...

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber marți, 19 noiembrie 2024, 19:25

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului ”Fragil/e”, un one woman show cu Ioana Flora, vineri 22 noiembrie, de la ora...

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber luni, 18 noiembrie 2024, 16:18

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități

“Neînvinșii” se află la cea de-a doua ediție si este un proiect ce marchează “Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități”. Concertul...

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 15:13

Călătorii de toamnă la Sala Dalles

Iubitorii de acorduri din ţările calde sunt invitaţi într-un periplu muzical şi coregrafic inedit prin culturile lumii. Spetcacolul...

Călătorii de toamnă la Sala Dalles
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 13:17

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor

Copiii cu vârste între 3 și 12 ani sunt așteptați la Muzeul Copiilor împreună cu familiile lor. În această perioadă vor fi jocuri de...

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 11:37

Program memorabil la Ateneu

Dirijorul celor două concerte este Nabil Shehata, sub bagheta căruia Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu vor susţine un...

Program memorabil la Ateneu