Focuri de armă în Bragadiru
Articol de bucurestifm, 24 noiembrie 2019, 15:41
Poliţiştii din Bragadiru au tras focuri de armă pentru a opri un autoturism, după ce şoferul a refuzat să oprească.
Agenții au tras şase focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi asupra pneurilor. În autovehicul se aflau două persoane, care au reușit ulterior să fugă.
‘În prezent, se efectuează verificări şi investigaţii specifice în vederea identificării şi prinderii conducătorului autovehiculului urmărit, precum şi a pasagerului care se afla în acesta’, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Ilfov.