Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova la final. Victor Rebengiuc a fost amfitrionul Galei
Articol de , 21 iunie 2014, 23:13
Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României, s-a încheiat sâmbătă 21 iunie cu Gala de premiere, desfăşurată la Palatul Elisabeta.
Creatori, specialişti, dar şi iubitori de teatru radiofonic au participat la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, între 16 şi 21 iunie, la Bucureşti.
Anul acesta au intrat în concurs 44 de spectacole radiofonice din 21 de ţări din întreaga lume. Obiectivul festivalului a fost acela de a promova Inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic.
Juriul acestei prime ediţii a Festivalului Grand Prix Nova a fost format din personalităţi şi profesionişti de renume: Idalberto Fei, regizor şi dramaturg italian, preşedintele juriului; Marina Bagdasaryan, producător Radio Cultura din Rusia; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru al BBC, Marea Britanie; Cristina Modreanu, critic de teatru; Domnica Ţundrea, realizator la redacţia Teatru din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Ceremonia de la Palatul Elisabeta s-a desfăşurat în prezenţa lui Victor Rebengiuc – reprezentantul Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Directorului Centrul Cultural Media Radio România – Oltea Şerban-Pârâu, cărora li s-a alăturat Preşedintele Juriului, Idalberto Fei, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.
La începutul festivităţii, Oltea Şerban-Pârâu şi Atila Vizauer, Redactor şef al Redacţiei Teatru, au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2013 a Teatrului Naţional Radiofonic.
Laureaţii primei ediţii a Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:
Rodica Mandache – Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Aniţa din spectacolele Aniţa Nandriş-Cudla – Amintiri din viaţă şi Aniţa Nandriş-Cudla – 20 de ani în Siberia, scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu, în regia artistică a lui Petru Hadârcă;
Vlad Ivanov – Cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul EL din spectacolul Patru povestiri, de Petre Barbu, în regia artistică a lui Attila Vizauer;
Ana Maria Bălescu – pentru Debut, în spectacolul Nopţile gri ale pisicii albastre, de Emil Cătălin Neghină, în regia artistică a lui Gavriil Pinte.
În mesajul transmis participanţilor de Ovidiu Miculescu, Preşedintele Director General al Radio România, acesta a subliniat importanţa continuării unor proiecte culturale de o asemenea anvergură:
„După cum ştim cu toţii, există activităţi ale radioului, proiecte, provocări, în care investim profesionalism, dăruire, talent artistic şi mult mai mult decât atâta. În timp, unele dintre acestea, cele care vorbesc sufletului, pot deveni nu doar nişte amintiri frumoase, ci adevărate repere. Sunt convins că Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se numără printre acestea”.
Regizorul şi dramaturgul italian Idalberto Fei, preşedintele juriului, a mulţumit Radio România pentru extraordinara organizare şi a anunţat apoi laureaţii cele de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova:
Secţiunea Short Forms (Teatru scurt)
Locul I – Happy Birthday, Darling, regia Dmitriy Nikolaev / Radio Russia;
Locul II – Countdown (Numărătoare inversă), regia Ion Andrei Puican / Radio România;
Locul III – Roundabout Dance About the Days of the Week (Dans în cerc despre zilele săptămânii), regia Jasna Mesaric / HRT – Radio Croaţia.
Secţiunea Radio Drama
Locul I – Metamorfoza, regia Ion Andrei Puican / Radio România;
Locul II – Anna Livia Plurabelle, regia Grace Yoon – Rundfunk Berlin-Brandenburg, Germania;
Locul III – Amore Mio – Love Songs and Other Stuff (Cântece de dragoste şi alte chestii), regia Stefano Giannotti / Südwestrundfunk, Germania.
Idalberto Fei a adus o apreciere specială regizorului austriac Petschinka, pentru întreaga sa carieră. La final, toţi cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie în onoarea câştigătorilor.
Foto: Alexandru Dolea