Un studiu al Universităţii John Hopkins relevă faptul că adulţii care au avut un câine atunci când erau copii au un risc redus cu 25% să dezvolte schizofrenie. Acest lucru nu este valabil şi în cazul pisicilor, susţin autorii cercetării. „O explicaţie este faptul că familiile care au un câine sunt diferite de cele care au pisici, spre exemplu cum ar fi locul în care trăiesc sau resursele economice de care dispun, iar aceste diferenţe influenţează riscul de a dezvolta schizofrenie. O altă explicaţie poate fi microflora diferită la câini şi pisici şi componentele sale care sunt transmise copiilor”, explică Robert Yolken, conducătorul studiului.
Efectul benefic al deţinerii unui câine se remarcă mai ales atunci când patrupedul făcea parte din familie în momentul naşterii copilului sau se alătura familiei înainte ca micuţul să împlinească doi ani. Dacă animalul de companie a făcut parte din familie în această perioadă, probabilitatea copiilor de a dezvolta schizofrenie la vârste adulte scade cu 50%.
Efectul benefic al convieţuirii cu un câine nu constă în reducerea riscului de tulburare bipolară. Profesorul Oliver Freudenreich, unul dintre directorii Programului de Cercetări Clinice de la Spitalul Massachusetts, susţine că „studiile epidemiologice reprezintă un prim pas spre noi descoperiri în medicină”. Freudenreich adaugă că ar include acest studiu în categoria „dezvoltarea cunoştinţelor despre riscurile mediului asupra dezvoltării schizofreniei”.
„Factorii de mediu nu sunt atât de importanţi în comparaţie cu riscul genetic asociat cu boli precum schizofrenia, dar suntem în faza de cunoaştere a acestora, inclusiv referitor la factorii biologici. Cercetarea sugerează, de asemenea, că mediul poate conţine factori protectori, nu doar de risc”, a concluzionat prof. Oliver Freudenreich.
