Mâncarea viitorului, făcută „din aer”!
Articol de dianamatei, 10 ianuarie 2020, 12:46
Inventam tot felul de mâncăruri, le gătim sau le cumpărăm. Ce-ar fi ca, în farfurie, să găsiți aer și să mâncați pe săturate?
Oamenii de știință finlandezi au produs o proteină „din aer”. Aceasta va sta la baza alimentelor produse în laborator și va concura la preț cu soia, până la finalul acestui deceniu.
Proteina este produsă din bacteriile din sol alimentate cu hidrogen.
Cercetătorii spun că, dacă energia electrică provine de la energia solară și eoliană, alimentele pot fi cultivate cu emisii de gaze cu efect de seră aproape zero.
Ideea a fost inițial testată pentru industria spațială în anii ’60.
Pentru a produce acest tip de hrană, apa este „împărțită”, folosind electroliza pentru a face hidrogen.
Hidrogenul, dioxidul de carbon din aer și mineralele sunt alimentate de bacterii, care apoi produc proteina.
Proteina, care nu are gust, ar putea imita uleiul de palmier folosit la producerea înghețatei, biscuiților, pastelor, sosurilor sau a pâinii.
De asemenea, proteina ar putea fi folosită ca hrană pentru animale, astfel încât să nu mai fie distrus mediul înconjurător pentru pășuni.