Primăria sectorului 4 a reziliat contractul cu firma care a făcut igienizarea la Şcoala nr. 133
Articol de bucurestifm, 22 ianuarie 2020, 15:24
Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că a reziliat contractul cu firma care a făcut igienizarea la Şcoala nr. 133, unde mai mulţi elevi au avut probleme de respiraţie şi au fost transportaţi la spital.
„Pentru că în mod evident firma nu şi-a îndeplinit corect sarcinile, am decis rezilierea contractului şi demararea în regim de urgenţă a unei noi proceduri, astfel încât, în cel mai scurt timp, adică până mâine – pentru că mai avem cazuri de gripă în continuare în sector -, să putem face această activitate cu o altă societate comercială”, a spus Băluţă într-o declaraţie de presă susţinută la Şcoala nr. 133.
El a declarat că mai sunt internaţi la Spitalul „Marie Curie” doi copii, iar la Spitalul „Grigore Alexandrescu” – cinci.
„În cursul zilei de astăzi, atât copiii de la spitalul Budimex, cât şi cei de la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ au toate perspectivele de a fi externaţi. (…) Copiii, în acest moment, sunt în afara oricărui pericol şi sunt convins că în următoarele zile cadrele medicale îi vor monitoriza, astfel încât să ne asigurăm că nu intervine niciun fel de complicaţie. Şcoala e închisă până luni inclusiv. Primăria se va implica în luarea tuturor măsurilor, astfel încât, de luni, când copiii revin la cursuri, să evităm orice incidente pe care le-am văzut în alte părţi ale ţării, să ne asigurăm împreună cu Direcţia de Sănătate Publică împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă că nu mai există niciun fel de pericol”, a mai spus Băluţă.
Băluţă a precizat că reprezentanţii primăriei de sector au încercat să ia legătura cu cei ai firmei care a realizat igienizarea, însă nu au reuşit acest lucru.
El a subliniat că până în prezent nu au fost reclamaţii legate de activitatea acestei firme.
„Primăria a lucrat şi în 2019 cu această firmă, a avut 94 de treceri la nivelul celor 74 de clădiri ce aparţin sectorului 4”, a declarat edilul.
Potrivit acestuia, igienizarea a început, luni, de la ora 19.00, neputând preciza cât a durat. Întrebat de ce reprezentanţii firmei nu au trecut în procesul verbal şi această informaţie, edilul a răspuns că rămâne de stabilit, pentru că sunt erori în procedura pe care a îndeplinit-o o societatea comercială.
„Vom identifica de ce nu s-au făcut aceşti paşi obligatorii, care erau obligaţiile, care sunt persoanele responsabile şi sunt convins că toţi ce care au făcut erori în această situaţie vor plăti corespunzător”, a adaugat Băluţă.