Alertă din cauza virusului din China
Articol de bucurestifm, 26 ianuarie 2020, 07:27
Autorităţile din România sunt în alertă din cauza virusului din China.
În afara măsurilor impuse în aeroporturi şi spitale, medicii ne amintesc câteva regulile simple de igienă.
Spălatul pe mâini cu apă și săpun sau cu o soluție pe bază de alcool, să evităm contactul direct cu persoanele bolnave de răceală sau gripă, să gătim bine carnea și ouăle și să evităm contactul neprotejat cu animalele.
În România, nu a fost confirmat niciun caz de infectare cu virusul din China.
Printre simptomele provocate de coronavirus sunt febra, tusea, dificultățile respiratorii.
Pasagerul suspect de gripă preluat, sâmbătă seară, de o ambulanță imediat după ce a aterizat la București nu este infectat cu noul coronavirus, transmit reprezenanții Ministerului Sănătății.
Aeroportul Otopeni nu are echipament de monitorizare a temperaturii corporale, dar a amplasat panouri informative, și în plus există și două echipe medicale și două ambulanțe pregătite de intervenție.
Între timp, Ministerul de Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Hong Kong și Macao, în legătură cu apariția noului virus.
Autoritățile chineze au publicat și un nou bilanț, potrivit căruia sunt 56 de decese cauzate de noul coronavirus și aproape 2.000 de îmbolnăviri.