Întreaga circulaţie a persoanelor care vin spre România din aria geografică a Chinei a fost monitorizată pe criterii epidemiologice, informează Ministerul Sănătății.
Până acum, au apărut alerte la Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, dar toate au fost infirmate, potrivit unui buletin informativ al Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus dat publicităţii duminică.
‘Se iau măsuri speciale pentru ansamblul folcloric din Mioveni, format din 25 de persoane, care în acest moment se află în Beijing-China şi va sosi pe aeroportul din Otopeni marţi, ora 15,00. Deja oficialii români ai ambasadei au luat legătura cu aceştia. Cât priveşte situaţia instrumentiştilor care au fost pentru o perioadă de 40 de zile într-un turneu în China, DSP judeţean verifică starea lor de sănătate zilnic. Până în prezent nu există suspiciuni de pneumonie cu noul coronavirus la niciuna din persoanele din acest grup’, se precizează în buletinul informativ.
Potrivit situaţiei la zi a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, la nivel global există 2.061 de cazuri confirmare, din care 2.019 cazuri numai în China continentală. S-au înregistrat 56 de decese, toate în China.
Pe 22 ianuarie, s-a constituit Comitetul interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, format din specialişti, sub coordonarea miniştrilor din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
Comitetul a recomandat un set de măsuri pentru aeroporturi şi pentru unităţile medicale sanitare.
1. Pentru aeroporturi:
• Instalarea de scannere termice pe fluxurile de pasageri pentru detectarea pasagerilor a căror temperatură corporală este ≥ 38o. Implementarea acestei măsuri se va decide, luni, 27.01.2020, cu toți factorii decizionali.
• Asigurarea distribuirii de pliante de informare pentru aeroporturi (pregătite de INSP – CNSCBT la porțile îmbarcare/sosire, control pașapoarte, zone de așteptare etc.)
• Expunerea la loc vizibil pe fluxurile de pasageri a unor afișe informative (pregătite de INSP – CNSCBT la porțile îmbarcare/sosire, control pașapoarte, zone de așteptare etc.);
• Asigurarea permanenței de asistență medicală (24/24 – 7/7), în cadrul cabinetelor medicale din aeroporturi, către care vor fi îndrumați pasagerii ce prezină simptomatologie respiratorie/febră;
• Asigurarea cabinetelor medicale din incinta aeroporturilor cu cantități suficiente de materiale de protecție pentru personal (măști și mănuși, precum și cu dezinfectanți pentru mâini și suprafețe;
• Asigurarea personalului aeroporturilor care vine în contact nemijlocit cu pasagerii, cu cantități suficiente de materiale de protecție (măști și mănuși), precum și cu dezinfectanți pentru măini și suprafețe.
2. Pentru măsuri în unitățile sanitare:
• Redactarea definiției de caz conform recomandării OMS și informarea medicilor de familie a Unităților de Primiri Urgențe, precum și a tuturor unităților spitalicești;
• Unitățile medicale desemnate să preia cazurile sunt spitalele de boli infecțioase din Iași, Timișoara, Constanța, Cluj, iar în București – INBI ”Matei Balș”și SCBIT ”Victor Babeș”);
• Redactarea unui chestionar în baza căruia, în urma aplicării definiției de caz, pacientul să poată fi îndrumat către o unitate sanitară, secție sau spital de boli infecțioase. Pacienții suspecți vor fi izolați în condițiile necesare pentru bolile infecțioase cu transmitere aerogenă și cu respectarea precauțiunilor universale;
• Personalul din toate UPU/CPU/camere de gardă vor avea obligația ca pe tot parcursul serviciului să poarte echipament de protecție specific (mască și mănuși);
• Unitățile sanitare au obligația să asigure personalului substanțele dezinfectante pentru mâini și pentru suprafețe în cantități suficiente;
• Primele cazuri suspecte vor fi dirijate către INBI ”Matei Balș”, unde vor fi izolate pentru asistență de specialitate (izolare, diagnosticare și tratament);
• INBI ”Matei Balș” va redacta protocolul de diagnostic și tratament care va fi pus la dispoziția centrelor nominalizate.
3. Capacitatea de identificare și diagnosticare rapidă a cazurilor – implementat prin Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, care a achiziționat testele de diagnostic recomandate de OMS, pentru spitalele de boli infecțioase din Iași, Timișoara, Constanța, Cluj și București.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.