Cinema şi Muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 28 ianuarie

CINEMA

* Două proiecţii mai speciale au loc la Cinemateca Eforie:

– de la ora 15:30, la cererea spectatorilor, filmul istoric „Mihai Viteazul” regizat în 1971 de Sergiu Nicolaescu, cu: Amza Pellea, Irina Gărdescu, Florin Piersic, Septimiu Sever, Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Olga Tudorache;

– de la ora 19:00, în ciclul Istoria filmului universal în capodopere, „Repulsion / Repulsie” horror – thriller de Roman Polanski, cu: Catherine Deneuve, Ian Hendry, John Fraser.

* La Cinemateca Union, de la ora 18:00 are loc o proiecţie cu cel mai recent film realizat de Marius Th. Barna, documentarul „Nostalgia Dictaturii”, ce prezintă nostalgia după fostul regim, care la câteva decenii de la prăbuşirea sistemului comunist, a ajuns la proporţii de neimaginat în aproape toate fostele ţări comuniste europene. În paralel cu opiniile şi motivaţiile cetăţenilor obişnuiţi,  trăitori în  spaţiul  fost   comunist, filmul conţine explicaţii ale cercetătorilor din diverse domenii (sociologi, psihologi, politologi,  etologi etc.) referitoare la motivaţiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal. Printre cei intervievaţi se numără: Cristian Pârvulescu, Vasile Ernu, Marius Oprea, Mihaela Miroiu, Dorel Vişan, Ada Milea.

 

MUZICĂ

* Continuând tradiţia seratelor de muzică clasică, de operă sau prelucrări folclorice, Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, vă propune, de la ora 18:30, un concert dat de baritonul Victor Ursu, acompaniat de pianiştii Ana şi Marius Boldea.

* La sala mică a Ateneului Român, Stagiunea de marţi seara are în program, de la ora 19:00, recitalul susţinut de Ioana Tudor – vioară, Izabela Ghercu – violoncel şi Alexandru Ţală – pian, care interpretează: Serenade lointaine pentru vioară, violoncel şi pian de George Enescu; Preludiul şi Fuga în si bemol din Clavecinul bine temperat, caietul I, şi Sarabanda şi Giga din Partita a II-a pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach; Trei piese-fantezii, op. 73, de Robert Schumann; Trio nr. 1, în do, op. 8, de Dmitri Şostakovici.

* De la ora 20:00, în Expirat – Halele Carol începe Aida şi Noi, un show eclectic cu Aida Sosic şi colegii ei.

* Trupa Antract cântă în Berăria H, de la ora 21:15.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.