Marea Britanie, ultimele ore în Uniunea Europeană!
Articol de bucurestifm, 31 ianuarie 2020, 14:41
Marea Britanie părăsește la 31 ianuarie 2020, Uniunea Europeană, fiind prima țară care se retrage din blocul comunitar.
Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populația Uniunii Europene se va reduce până la 446 de milioane, iar teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%, conform agenţiei Reuters.
Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, vineri, marchează „începutul„ unei ere de „reînnoire” și de „schimbare” pentru ţară, a apreciat premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP.
Boris Johnson doreşte, de asemenea, să lase în trecut diviziunile care i-au scindat pe britanici de la votarea Brexitului de către 52% dintre ei în cadrul referendumului din 2016.
Liderii Uniunii Europene, mai exact președinţii Comisiei, Consiliului şi Parlamentului, salută „o Europă în zorii unei noi ere” și îi reamintesc Marii Britanii că va pierde „beneficiile” unui stat membru după Brexit, într-o scrisoare publicată vineri, în ziua istoricei ieşiri a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează AFP.
În contextul în care se deschide perioada de negociere a viitoarei relaţii cu Londra, cei trei oficiali europeni avertizează că, „în lipsa unor condiţii echitabile în domenii precum mediul, piaţa muncii, fiscalitate şi ajutoarele de stat, nu poate exista un acces larg la piaţa unică” pentru Marea Britanie.
Consecinţele concrete ale acestui „divorţ” pentru cetăţeni şi companii nu vor fi totuşi imediate.
Regulile comunitare vor continua să se aplice în timpul unei perioade de tranziţie, prevăzută să se încheie la sfârşitul anului şi în care Londra şi Bruxelles-ul îşi vor negocia viitoarea relaţie, în principal comercială.
Comisia Europeană urmează să negocieze relaţia post-Brexit începând cu luna martie în timpul perioadei de tranziţie, care se va încheia la sfârşitul acestui an.