Ministerul Educației impune restricții pentru școli în contextul epidemiei de gripă, dar și a altor virusuri

Foto: Adriana Baciu

Ministerul Educaţiei a trimis o adresă către inspectoratele şcolare judeţene şi al Capitalei prin care solicită limitarea, suspendarea sau anularea tuturor activităţilor care implică deplasări în străinătate şi limitarea la maximum sau suspendarea organizării oricăror manifestări colective şcolare sau extraşcolare.

Demersul vine în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice determinate de creşterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecţii respiratorii acute şi gripă în unităţile de învăţământ, precum şi atenţionărilor Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu ”diverse virusuri”.

Astăzi, gripa sezonieră a făcut noi victime, în România.

Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 45.

În condiţiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, Inspectoratul Școlar are obligaţia de a informa direcţia de sănătate publică, anterior revenirii în ţară, cu privire la destinaţia plecării, durata acesteia şi numele persoanei/persoanelor care au efectuat deplasarea.

Ministerul Educației recomandă ca activităţile planificate în cadrul Săptămânii ”Şcoala altfel” să se desfăşoare în sediul/incinta unităţilor de învăţământ, evitând în acest mod riscul apariţiei unor cazuri de îmbolnăviri.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.