„Revoluţia din Decembrie 1989 – Locuri ale memoriei”, la Palatul Suțu!

Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu/facebook

Cu ocazia finisajului expoziției „Revoluţia din Decembrie 1989 – Locuri ale memoriei”, Muzeul Municipiului București vă invită la conferința ocazionată de acest eveniment, susținută de realizatorul expoziției, muzeograful Cezar Petre Buiumaci.

Evenimentul are loc sâmbătă, 29 februarie, ora 12:00, la Palatul Suțu.

Au trecut 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. După trei decenii trăim într-o altă lume, o lume liberă și democrată, o lume în care putem vorbi despre lucrurile care ne plac ori ba, o lume în care noi alegem unde să mergem, unde să trăim și unde să murim. Este momentul să ne amintim cum a fost viața noastră înainte de acest moment de cotitură și cum este acum. Să facem o comparație coerentă și obiectivă a schimbărilor produse în acest răstimp. Și astfel ajungem să privim în trecutul nu foarte îndepărtat și să analizăm cauzele care au dus la sfârșitul comunismului în România.

Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu/facebook

Să ne amintim de interzicerea întreruperii de sarcină, de imposibilitatea de a călători peste hotare, de cartela pentru zahăr și ulei, de frigul din casă sau din școală, de cum circulam pe scara autobuzului, de cozile la carne, de propaganda televizată, de defilările obligatorii sau de demolările de case și biserici.

Împotriva tuturor acestora românii s-au ridicat în Decembrie 1989 și au reușit să-l gonească pe Nicolae Ceaușescu de la tribuna la care se obișnuise să fie confirmat și aclamat. Mitingul din 21 Decembrie 1989 a însemnat sfârșitul unui regim impus în România de trupele sovietice în urmă cu peste patru decenii. Regimul fusese zguduit de revoltele muncitorești din 1977 și 1987, iar în 1989 blocul comunist se prăbușise în toată Europa central-orientală și de Sud-Est, însă Ceaușescu nu admitea că trebuia să renunțe la putere și a ordonat reprimarea manifestațiilor anticomuniste.

În urma represiunii din Timișoara, cât și a celei din București, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, dar și ulterior, în timpul diversiunii teroriste, au murit oameni care au ieșit în stradă pentru libertate. Desfășurarea Revoluției în mai multe planuri, în mai multe locuri, este de multe ori o piedică în rememorarea de către public a evenimentelor, făcând astfel necesar un repertoriu al acestor locuri.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.