O carte pe care ar trebui să o citiți, mai ales acum la început de primăvară, în luna femeilor și a iubirii, este „Eu voi fi ultima”, scrisă de Nadia Murad, laureată a premiului Nobel pentru pace și ambasadoare a bunăvoinței.
Cartea a apărut în traducere românească la editura Polirom.
Nadia Murad nu a scris singură cartea, ci cu ajutorul prietenei ei jurnaliste, Jenna Krajeski, și are o prefață semnată de Amal Clooney.
Dacă cineva privește coperta, vede figura unei tinere care încearcă să zâmbească dar zâmbetul nu prea vrea să apară pe fața ei. Asta poate, din cauză că NADIA Murad nu a căutat gloria literară. De altfel, ea notează: „Mi-am susținut scurtul discurs. După ce am terminat să-mi prezint povestea, am continuat să vorbesc. Le-am spus că nu am fost crescută să țin discursuri. (…) Mai mult decât orice, am spus, vreau să fiu ultima fată din lume cu o poveste ca a mea”
Dar care este povestea Nadiei Murad și cine este ea?
Ea s-a născut și a crescut în Kocho, un sat de fermieri și păstori yazidiți din nordul Irakului.
Pe 15 august 2014, când Nadia avea doar 21 de ani, viața tihnită din satul natal a luat sfârșit odată ce acesta a fost ocupat de organizația teroristă ISIS. Bărbații care au refuzat să se convertească la islam au fost executați, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul și vândută ca sclavă.
A fost ținută în captivitate, bătută și violată în repetate rânduri, până când, ca printr-o minune, a reușit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniți.
„Eu voi fi ultima” este un apel la acțiune împotriva brutalității Statului Islamic, povestea celui care își dorește să supraviețuiască și o scrisoare de dragoste către o țară pierdută, o comunitate fragilă și o familie destrămată de război.
Poate pentru multi cartea Nadiei Murad va fi foarte greu de încadrat: jurnal, memorialistică, un apel pentru a se face dreptate atâtor oameni nevinovați uciși? Atâtor femei și fete siluite?
Greu de spus! Însă dincolo de orice încercare de încadrare într-un gen literar, găsim o poveste despre un sat uitat undeva în munții din nordul Irakului, despre viața patriarhală și plină de muncă grea a sătenilor, despre visele lor, viața de familie, credințe, sărbători și apoi cum acestea sunt sfărâmate de sosirea Daesh, a indivizilor fanatici îmbrăcați în negru care ucideau fără milă pe cei care li se opuneau.
Toate obiceiurile obișnuite ale satenilor, gesturile lor altă data cotidiene, acum sunt făcut pe furiș și cu multă teamă. Dar aceasta nu îi salvează de nebunia fanaticilor care cred că au dreptul de a face tot ce doresc în numele unor religii pe care chiar ei o sfideaza.
Tot mai mulți oameni dispar, își pierd viețile sau sunt vânduți ca sclavi.
Nadia Murad este la acea vreme doar o elevă de liceu care avea preocupări specific vârstei. Vede cum dispar sau sunt uciși rude și prieteni. Ea însăși devine sclavă și trece prin suferințe de-a dreptul șocante, pentru oamenii din orice timp.
Va reuși să evadeze și va fi adăpostită și ascunsă de o familie musulmană sunnită care apoi o va ajuta să plece din Mosul.
Unele întâmplări sunt mici, aproape că și cititorul le va trece cu vederea dar spun multe despre protagoniștii lor. De exemplu, femeia care, împreună cu familia ei, sfidează o Daesh și o adăpostesc pe Nadia în casa lor, iar apoi o ajută să plece din oraș.
În locul inelului mamei sale, care fusese smuls de pe deget, îi să un alt inel care să îi aline puțin această amintire, iar înainte de a pleca spune pentru ea o rugăciune pentru a fi ocrotită la drum lung.
Pentru a-și face glasul auzit, a povesti despre suferințele semenilor ei, Nadia Murad nu se va opri doar la propria salvare. Dorește un singur lucru: ca cei care au făcut asta să fie judecați, iar așa ceva să nu se mai repete cu nimeni, cu nici o fată ori nici o femeie.
Cartea poate sta alături de jurnalul Annei Franck, jurnalul Evei Hayman, Jurnalul Zlatei și alte cărți mărturii ale unor orori cărora femeile dar și cei apropiați lor au fost supusi.
Iar dacă alții în locul lor ar cere răzbunare, toate aceste doamne vor doar să li se facă dreptate și astfel de fapte să nu se mai petreacă.
Pe scurt, o carte scrisă cu toată sinceritatea si pe care nu o veți mai lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.
