Ascultă Radio București FM Live

#DinSurseOficiale Comunicat de presă MAE

#DinSurseOficiale Comunicat de presă MAE

Articol de arionmihaela, 17 martie 2020, 14:08

Comunicat de presă

privind discuția telefonică a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul ungar pentru deblocarea tranzitului cetățenilor români de la granița dintre Austria și Ungaria

În continuarea eforturilor Ministerului Afacerilor Externe pentru asistarea cetățenilor români în contextul măsurilor restrictive impuse de tot mai multe state în vederea gestionării epidemiei de COVID-19, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marți, 17 martie 2020, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Péter Szijjártó.

Discuția a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide granițele pentru traficul de persoane, decizie care a devenit aplicabilă începând cu data de 17 martie, ora 00.00, situație care, în absența unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar.

În acest context și pe fondul semnalelor multiple primite din partea cetățenilor români aflați la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația umanitară creată, prin prezența unui număr considerabil de familii cu copii și persoane în vârstă (în total peste 3500 de persoane până la acest moment), și a solicitat adoptarea de urgență de către autoritățile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.

Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situației create, inclusiv ca urmare a faptului că informațiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, și a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgență de către autoritățile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetățenilor români aflați în prezent la frontiera dintre Austria și Ungaria.

Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepție, aplicată o singură dată, repatrierea cetățenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei și tranzitarea acestuia până la granița cu România să fie stabilite, și apoi măsurile implementate, de autoritățile de resort ale ministerelor de interne din cele două țări.

Cei doi miniștri de externe au convenit să păstreze legătura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea în teren a situației și revenirea cu bine în țară a cetățenilor români.
În paralel, pe același subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ținut legătură și cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg.

De asemenea, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, tot astăzi,17 martie 2020, secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Iulia Matei, a avut o întrevedere, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, cu ambasadorul Ungariei la București, Botond Zákonyi, în care au fost efectuate, și pe acest canal diplomatic, solicitările menționate mai sus. Complementar, partea română a semnalat cu acest prilej și liniile directoare adoptate de Comisia Europeană la 16 martie 2020 cu privire la managementul frontierelor în vederea protecției sănătății și asigurării disponibilității bunurilor și a serviciilor esențiale în interiorul Uniunii Europene, care fac referire la obligația statelor membre de a facilita tranzitul cetățenilor și a rezidenților UE care revin în statul de reședință.

MAE precizează că un demers similar a fost făcut și de ambasadorul României la Budapesta pe lângă subsecretarul de stat pentru dezvoltarea relațiilor cu Europa și SUA din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Ferenc Kumin.

Etichete:
Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!
A doua zi de alegeri în diaspora!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:13

A doua zi de alegeri în diaspora!

Este a doua zi de alegeri în diaspora. Românii din străinătate își pot alege președintele astăzi sau duminică şi pot vota la orice secţie...

A doua zi de alegeri în diaspora!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:46

Circulație în condiții de iarnă pe 13 drumuri din țară!

Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că, în această dimineață, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare. Ca urmare,...

Circulație în condiții de iarnă pe 13 drumuri din țară!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:33

Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe

Salvamontiştii prahoveni avertizează asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul...

Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 21:29

Austria este deschisă pentru aderarea deplină la Schengen a României şi Bulgariei

Austria şi-a arătat disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă...

Austria este deschisă pentru aderarea deplină la Schengen a României şi Bulgariei
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 21:18

MAE: Atenţionare de călătorie Irlanda – Cod portocaliu şi galben de ploi şi vânt puternic

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda...

MAE: Atenţionare de călătorie Irlanda – Cod portocaliu şi galben de ploi şi vânt puternic