Ascultă Radio București FM Live

#Oficial: Covid 19-186 de imbolnaviri in ultimele 24 de ore

#Oficial: Covid 19-186 de imbolnaviri in ultimele 24 de ore

Articol de arionmihaela, 24 martie 2020, 14:05

BULETIN DE PRESĂ

24 Martie 2020, ora 13.00

 De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Totodată, începând de aseară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive referitoare la deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie și deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Reiterăm faptul că, începând din data de 23 martie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz.  Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

 

Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).

Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 186 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 16 pacienți, din care 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.473 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 8.171 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 154 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 48 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 36 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

 

Până la data de 23 martie 2020, au fost raportate 160.233 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost  înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia  59.138 (+5.560) 5.476 (+649) 7.432   (+408)
Spania  28.572 (+3.646) 1.720   (+394) 3.355   (+780)
Franţa  16.018 (+1.559)  674    (+112) 2.207   (+6)
Germania  24.774 (+3.311)   94      (+27) 453     (+187)
Regatul Unit  5.683   (+665) 281     (+48) 140      (+3)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 23 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*  
338.307 (+33.032) 14.602 (+1.660) 101.898  (+3.032)  

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

 

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 22-23 martie

 

 

Grupul de Comunicare Strategică

Etichete:
Viitorul Bucureștiului, producția de energie cât mai eficientă și cât mai verde! 
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:33

Viitorul Bucureștiului, producția de energie cât mai eficientă și cât mai verde! 

Săptămâna viitoare vor fi semnate contractele pentru finanțarea din fonduri europene a modernizării a trei dintre cele patru electrocentrale...

Viitorul Bucureștiului, producția de energie cât mai eficientă și cât mai verde! 
Asociaţia Autism Voce: România va avea o hartă a organizaţiilor ABA din România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:18

Asociaţia Autism Voce: România va avea o hartă a organizaţiilor ABA din România

Asociaţia Autism Voice lansează astăzi apelul pentru a crea Harta Organizaţiilor care oferă servicii ABA în România, un instrument esenţial...

Asociaţia Autism Voce: România va avea o hartă a organizaţiilor ABA din România
Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:10

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Noi premiere ne așteaptă în cinematografe. Ne reîntâlnim cu Michelle Yeoh câștigătoarea Oscarului, Ariana Grande, Cynthia Erivo, Horațiu...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie anul acesta
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:05

Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie anul acesta

China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30...

Românii vor putea călători fără viză în China din 30 noiembrie anul acesta
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:15

Unde ne petrecem timpul liber, în acest weekend, în București

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă Până pe 24 noiembrie pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile perfecte la...

Unde ne petrecem timpul liber, în acest weekend, în București
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:10

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio

Pe 27 noiembrie se împlinește un veac de la naşterea Ninei Cassian. Cu acest prilej Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi CD) Nina...

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 09:56

Programul de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de identitate prelungit, în weekend, în contextul alegerilor

Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor a Municipiului Bucureşti anunţă programul de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de...

Programul de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de identitate prelungit, în weekend, în contextul alegerilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 09:17

Bucureștiul donează și repară, cu ajutorul unui instrument online de recreare a comunităților

Capitala României a devenit centrul unei inițiative care promovează economia circulară și sustenabilitatea urbană. Evenimentul–dezbatere...

Bucureștiul donează și repară, cu ajutorul unui instrument online de recreare a comunităților