Clarificări în privința noilor reguli pentru șoferii de TIR!

Foto: Alina Bogoi

Șoferii care efectuează curse de transport marfă NU sunt obligați să stea în izolare 14 zile de la întoarcerea din cursă. Este vorba despre o clarificare a Ordonanței Militare numărul 4.

”Nu au fost înţelese anumite decizii care au fost luate prin Ordonanţa Militară numărul 4, în special în domeniul transporturilor. Vreau să fie foarte clare lucrurile, să le explicăm firmelor de transport şi şoferilor că reglementarea emisă prin ordonanţa militară are ca obiectiv stabilirea modalităţii prin care, între curse, şoferul se află în izolare”, a declarat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.

„În primul rând, izolarea durează din momentul reîntoarcerii şoferului până la plecarea în cursă, poate să fie o zi, două zile, trei zile, nu 14 zile aşa cum s-a prezentat în mod eronat. În cuprinsul Ordonanţei Militare este o perioadă de maximum 14 zile, nu o perioadă de 14 zile. Şoferul când se întoarce din cursă poate să stea până pleacă din nou în cursă o perioadă de timp cât este necesar până la plecarea în cursa următoare, indiferent că e vorba de 24 de ore, de 48 de ore sau de cât stă până la plecarea în cursă […] Şoferul nu este împiedicat să plece în cursă după revenirea din cursă, poate să plece imediat, după o zi, după două zile sau după patru zile în funcţie de cum sunt comenzile firmei”, a explicat premierul.

”Încă de la început am acordat un tratament special transportului de marfă, pentru că acest transport este vital pentru funcţionarea economiei, iar obiectivul nostru este – atât cât este posibil în condiţiile date – economia să funcţioneze”, a mai spus Ludovic Orban.

Amintim că Ordonanța Militară nr. 4 predeve: ”La intrarea in tara, pentru protejarea propriilor familii, conducatorii autovehiculelor de transport marfa cu capacitatea maxima autorizata mai mare de 2,4 tone opteaza pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, in perioada dintre curse, pentru una dintre urmatoarele modalitati de protectie impotriva raspandirii COVID-19:
a) carantinarea in spatii puse la dispozitie de catre angajator;
b) izolarea la domiciliu impreuna cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodaresc sau singuri, in alt spatiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, in spatiile puse la dispozitie de autoritatile administratiei publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinarii”
.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.