Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă, funcţională!
Articol de Andra Radu, 6 aprilie 2020, 12:31
Aplicaţia pentru eliberarea certificatelor pentru situaţii de urgenţă este funcţională de ieri, certificatele putând fi eliberate automat pe portalul prevenire.gov.ro, a anunţat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
El a explicat că acest certificat este de două tipuri:
- unul care atestă că o companie a avut activitatea oprită total sau parţial,
- al doilea tip atestă că firma a avut veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 25% în martie faţă de media lunilor ianuarie şi februarie.
Declaraţiile privind eliberarea certificatului trebuie încărcate cu semnătură digitală, altfel documentul este automată revocat.
Ministrul Economiei, a explicat, în acest caz procedura de solicitare în aplicaţie poate fi reluată.