Fundaţia Regală Margareta ajută bătrânii singuri din Bucureşti
Articol de , 17 aprilie 2020, 19:03
Peste 200 de bătrâni singuri din Bucureşti, au primit în Vinerea Mare de la Fundaţia Regală Margareta a României, meniuri de Paşte şi pachete cu alimente.
,,În preajma Sărbătorilor Pascale, mulţi dintre vârstnici primesc sprijin moral şi material din partea familiei sau a persoanelor din cercul lor social. Alţii, însă, înfruntă fără ajutor situaţii dificile de viaţă, sunt singuri, nedeplasabili sau au condiţii materiale precare. Fundaţia Regală Margareta a României va fi alături cu cele necesare pentru a aduce spiritul sărbătorii acasă unui număr de 200 de persoane vârstnice din Bucureşti, care vor primi meniul special şi pachetele cu alimente la ei acasă”, se arată într-un comunicat transmis de AGERPRES.
Persoanele care se vor bucura de acest gest de solidaritate sunt vârstnici care beneficiază de servicii sociale oferite de Telefonul Vârstnicului, Asociaţia Niciodată Singur, Asociaţia Sant’ Egidio şi Asociaţia Panda.
Pachetele cu alimente reprezintă ajutorul material pe care Fundaţia îl acordă în această perioadă vârstnicilor cu o situaţie materială grea şi conţine produse alimentare.
Orice român se poate implica în susţinerea acţiunilor de sprijin pentru vârstnici vulnerabili printr-o donaţie SMS cu textul SINGUR la 8844, pentru a dona 2 euro/lună.