Angajatii serviciilor de ambulanță, discriminați la acordarea stimulentului de 2.500 de lei

Angajatii serviciilor de ambulanță, discriminați la acordarea stimulentului de 2.500 de lei

Sindicaliștii de la serviciile de ambulanță se plâng că sunt discriminați la acordarea stimulentului de 2.500 de lei dat de guvern personalului medical care are contact direct cu pacienții infectați cu coronavirus. Sindicaliștii le cer ministrului Sănătății și secretarului de stat Raed Arafat să intervină pentru clarificarea situației.

Reprezentanții ambulanțierilor susțin că modul în care se alcătuiesc listele cu angajații care au dreptul la stimulentul de 2.500 de lei este neclar și nu toți cei care merită această „primă” ajung să o și primească.

“Conducerea Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România a solicitat în scris Ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru și Secretarului de Stat dr. Raed Arafat intervenția de urgență în calitatea pe care o au, pentru ca personalul operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță, care desfășoară activitatea în teren, să beneficieze de stimulentul de risc prevăzut în OUG nr. 43/2020 pe perioada Stării de urgență decretată în luptă cu virusul COVID -19.

Solicitarea conducerii FNSAR vine în urma nemulțumirilor și discriminării personalului operativ de intervenție, care în toată această perioadă a fost supus unui risc continuu și agresiv, prin felul activității de intervenție în teren, în medii diferite, unități sanitare destinate celor infectați cu virusul COVID -19, în familii, comunități, spații destinate celor aflați în carantină, în izolare impusă, recoltare de probe, situații ascunse și necunoscute, etc.

OUG nr. 43/2020 responsabilizează conducerea serviciilor de ambulanță de nominalizarea personalului care beneficiază de stimulentul de risc, iar machetele transmise de anumite direcții din cadrul Ministerului Sănătății către conducerea serviciilor de ambulanță au avut interpretări diferite privind interpretarea Ordonanței în vederea alocării stimulentului de risc de 2.500 lei brut lunar și perioada acordării.

Faptul că la elaborarea situațiilor tip machetă cerute de minister nu a existat consultare cu cei din teren, cât și cu partenerul social pentru a da detalii privind intervenția echipajelor în această perioadă de pandemie și riscul la care a fost și este supus personalul de intervenție din teren, a făcut ca situațiile cerute de minister și transmise de conducerea serviciilor de ambulanță să fie discriminatorii în acordarea stimulentului de risc, situații care nu reprezintă realitatea din teren a riscului, fiind imposibil de identificat cerințele din machetă.

Personalul operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță a apreciat intențiile Guvernului României de a acorda stimulentul de risc pentru personalul din linia întâi în lupta cu virusul COVID-19, stimulent stabilit prin OUG nr. 43/2020, luptă în care personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță a fost și este implicat 100%, dar modul de interpretare și acordare a stimulentului de risc este dezamăgitor.

Mesajul personalului operativ de intervenție din Serviciile Publice de Ambulanță către cetățenii României este că, în ciuda acestor stări de dezamăgire și nemulțumire privind acordarea stimulentului de risc mult trâmbițat, dedicarea profesională, empatia și toată dăruirea va fi 100% pentru cei aflați în nevoi, și să se treacă cu bine, cât mai repede de această situație și fără pierderi de vieți.”

 

3 COMENTARII

  1. Exista si o parte nevăzută a ambulantei ,dispecerii din dispecerat ,de care toata lumea a uitat.
    Ei nu au beneficiat nici de măriri salariale in 2018, nici de stimulente,nici de sporuri de radiații sau stres.
    Acei oameni care răspund si gestionează situațiile de criză cu putine echipaje ,In conditii de stres maxim si de prezenta lor de spirit depinde siguranța echipajele din teren.
    Nu cerem milă nimănui …doar egalitate în drepturi….suntem si noi personal operativ!
    Mulțumim
    Semnat
    ORU

  2. Foarte bine punctat! Cu ajutorul nostru, operatorii din dispecerat, urgentele sunt triate cu multa răspundere . Altfel , fara informațiile esențiale pe care noi le transmitem către echipajele din teren ,consider că eram toți ca la Suceava.
    Sindicatul a fost interesat în mod special (și ne dam seama de ce) de creșterile salariale ale ambulantierilor, după aceea ale asistenților. De operatori…….. nici un interes? Interb oare, „marea familie” pe care dl Chis o reprezintă și tot spune în conferințele de presă înseamnă doar ambulantieri, asistenți și doctori?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.