PALMED: Accesul pacienților la telemediciă ar trebui asigurat și după 15 mai
Articol de bucurestifm, 27 aprilie 2020, 18:08
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) solicită autorităţilor să reglementeze accesul pacienţilor la consultaţii prin apel telefonic sau aplicaţii video şi după data de 15 mai, când restricţiile impuse de starea de urgenţă vor fi relaxate.
Preşedintele asociaţiei, Cristian Hotoboc, spune că, astfel, ar putea fi asigurată asistenţa sanitară şi în zonele în care nu există medici.
„Este nevoie de o analiză a situaţiilor în care se poate aplica cu adevărat această opţiune, analiză care va permite o reglementare clară şi realizarea unei legislaţii transparente. Sunt nenumărate situaţiile şi variabilele, iar o astfel de opţiune poate salva vieţi, cu precădere în zonele fără acces la servicii medicale. Sistemul medical românesc este oricum subdimensionat şi avem nevoie de soluţii rapide. Telemedicina şi-a dovedit acum viabilitatea şi ar fi păcat să pierdem acest început şi să nu construim pe baza acestei experienţe.”