Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată pentru luare de mită!

foto: Adriana Baciu

Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită.

El este acuzat că a primit 10.000 de euro de la un medic pentru a asigura ocuparea, de către acesta, a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

Concret, Mircea Beuran ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparţinând lui Beuran.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Medicul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, în 14 februarie, în acest dosar.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.