Bine de citit: „Bird Box”
Articol de razvanursuleanu, 30 aprilie 2020, 14:38
“O carte care trebuie devorată pe nerăsuflate. N-a mai scris nimeni o asemenea poveste de groază. Josh Malerman ne-a oferit un roman cu adevărat memorabil.” Sunt cuvintele lui Hugh Howey, de pe coperta patru a cărții lui Malerman.
Howey este unul dintre scriitorii pe care îi apreciez foarte mult, așa că am cumpărat cartea “Bird Box”, gândindu-mă că aceste elogii sunt totuși exagerate. Propozițiile pe care le citim pe coperta patru a unei cărți sunt prin definiție apreciative (nu cred că vom găsi o carte unde pe ultima copertă să scrie “vai de capul meu ce tâmpenie, să nu citiți așa ceva!”), dar mi s-a părut cam mult pentru un scriitor de talia lui Howey, despre care presupun că nu mai are nevoie să se pună bine cu cineva.
Ei bine, Hugh Howey nu a exagerat. Aș spune că mai curând a avertizat cititorii, să nu plece în această călătorie dacă nu au nervii tari și inima sută la sută funcțională. Lumea imaginată de Malerman, în care ca să supraviețuiești trebuie să ai ochii acoperiți, poate fi devastatoare pentru confortul psihic al unui cititor “de linie”, care are impresia că scriitorul are obligația morală de a-l proteja.
În completarea acestui roman vom găsi și povestirea “Bobby bate la ușă”, care face parte din aceeași lume macabră pe care ne-a oferit-o cu atâta dragoste autorul. Și înainte de a o citi am fost din nou sceptic, m-am gândit la o posibilă rațiune economică (dacă ceva se vinde bine, ce-ar fi să trecem la producție de serie…) Ei bine, presupunerea mea a fost greșită, povestirea este admirabilă și ar fi putut de asemenea să stea la temelia unui roman.
Nu știam nimic despre Josh Malerman, nici măcar nu auzisem de el, dar citind cartea sa am avut sentimentul că am fost norocos să întâlnesc unul dintre puținii posesorii ai acelor mult râvnite perii magice, care îndepărtează de pe țesătura literară toate cuvintele-scamă. Nici măcar un singur cuvânt nu este pus acolo ca să “umple”. Și tocmai de aceea filmul realizat după carte, cu Sandra Bullock în rol principal, deși se străduiește conștiincios să urmeze firul narațiunii, rămâne doar o palidă copie a acestei teribile cărți.