Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică, Operă şi alte evenimente online de astăzi, 1 mai

Cinema, Muzică, Operă şi alte evenimente online de astăzi, 1 mai

Articol de , 1 mai 2020, 15:15 / actualizat: 1 mai 2020, 17:20

CINEMA

* American Independent Film Festival, care şi-a modificat perioada de desfăşurare din cauza stării de urgenţă actuale, aduce mângâiere spectatorilor propunând un American Week-end online pe platforma Eventbook.ro, unde, astăzi între orele 17:00 şi 24:00, puteţi viziona drama „The Florida Project”, realizată în 2017 de Sean Baker ca „o poveste vibrantă despre cum se reflectă magia şi suferinţele copilăriei în comunităţile marginalizate din America”, cum a fost descrisă de Variety. Binecunoscutul actor Willem Dafoe a fost nominalizat de premiile Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru rolul secundar interpretat în acest film.

* Astra Film Festival difuzează, pe site-ul său şi pe pagina sa de Facebook, de la orele 19:00 şi, respectiv, 22:00, câştigătorul Marelui Premiu al ediţiei din 2012, „Cântec de leagăn din Phnom Penh”, de polonezul Pawel Kloc, ce spune povestea personală a unui bărbat în căutare de iubire şi acceptare: Ilan Schickman plecat din Israel visând la o nouă viaţă, care locuieşte acum în Phnom Penh, Cambodgia, cu iubita lui khmera, Saran, şi fiicele lor, Marie, de doi ani, şi Jasmine, de 6 luni, încercând să-şi câştige existenţa ca ghicitor ambulant.

 

MUZICĂ

* SolidarLocal Festival, cel mai mare festival din sufragerie, cu peste 40 de concerte susţinute de trupe şi artişti români, se desfăşoară pe site-ul https://solidarlocal.ro/ unde sunt postate mini-concerte de 10 – 20 de minute înregistrate anterior acasă de artişti precum: Iris, The Sonic Taste, The Kryptonite Sparks, Liviu Teodorescu, Nicole Cherry, Dora Gaitanovici, Jurjak, Valeria Stoica sau Les Elephants Bizarres, prezentate de DJ sau MCs de la mai multe posturi de radio româneşti. Pentru a viziona aceste concerte, utilizatorii trebuie să facă o donaţie de minimum 30 de lei către Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” prin intermediul https://www.iabilet.ro/, de unde vor primi un cod pentru a urmări artiştii implicaţi în campania SolidarLocal Festival.

* Concertul live gratuit Visătorii de vise ce începe, de la ora 18:00, la Sala Palatului fără spectatori, este difuzat online pe pagina de Facebook a instituţiei, pe paginile artiştilor, cât şi la Romit.tv – televiziunea românilor din Italia. Pe scenă vor urca Alin Dincă şi Aurelian de la Trooper, Radu Captarie, Cătălin Crişan, Adrian Naidin, Alin Stoica, Constantin Măgureanu, Steliana Sima, Virginia Neagu, Nicu Datcu, Emilia Dorobanţu, Medregoniu Marian. Prezintă: Adriana Ştefan.

* Concertul Astronomic ce marchează Luna Astronomiei, cuprinzând compoziţii vocale şi instrumentale dedicate soarelui, stelelor şi fenomenelor astronomice, are loc, tot de la ora 18:00, în direct pe pagina de Facebook şi pe www.cluborfeu.live. Şi-au anunţat participarea: Alexandru Burcă – pianist, Daniela Ciociea – soprană, Odin Ciociea – bariton, Florin Ganea – bas, Răzvan Săraru – tenor, Tudor Scripcariu – pian, Alin Stoica – tenor şi Diana Tudor – soprană.

* Filarmonica de Stat Sibiu transmite, de la ora 19:00, pe Website-ul instituţiei şi pe pagina sa de Facebook, Simfonia „Manfred” în si de Piotr Ilici Ceaikovski, din a doua parte a concertului susţinut în 16 mai 2019 sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Înregistrarea va fi transmisă şi pe posturile de Televiziune locală TV Eveniment, TV Sibiu şi TV Nova.

* Concertul susţinut de Alexandru Andrieş în noiembrie 2016 în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României este postat, de la ora 20:00, pe Overground Showroom, cea mai nouă bibliotecă online de concerte.

* Karanténestek / Recitalurile pe vremea carantinei continuă online pe site-ul: Budapest Festival Orchestra, unde, de la ora 20:45, este difuzată suita „Le sacre du printemps” de Igor Stravinski, dirijată de Iván Fischer.

* SL Jazzing organizează, de la ora 21:30, pe pagina sa de Facebook, evenimentul Jazz at home, invitatul special al acestei a şasea ediţii din seria evenimentelor cu muzică jazz în locaţii inedite fiind Jack Randle, despre a cărui voce se spune ca ar fi copia fidelă a lui Frank Sinatra.

* În cadrul stagiunii online, Filarmonica „George Enescu” îl sărbătoreşte, la împlinirea vârstei de 70 de ani (27 aprilie), pe dirijorul şi pianistul german Christian Zacharias, care a acceptat titlul de director de onoare al acestei instituţii. Pe site-ul, pe pagina de Facebook şi pe canalul YouTube ale instituţiei, puteţi urmări înregistrarea concertului susţinut în 5 octombrie 2018 de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Zacharias, în dublă ipostază de dirijor şi solist, având un program exclusiv Ludwig van Beethoven: selecţiuni din „Creaţiunile lui Prometeu”; Concertul nr. 3, în do, pentru pian şi orchestră şi Simfonia nr. 2, în Re.

* Filarmonica „George Enescu” şi Asociaţia „Clasic e fantastic” difuzează pe site-ul şi pe pagina de Facebook ale Filarmonicii, precum şi pe cea a Asociaţiei, înregistrarea concertului „Dimineţi, ceasornice, despărţiri şi alte surprize cu Papa Haydn” susţinut pe 27 octombrie 2013 de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”, dirijată de Andrei Iliescu, în cadrul demersului educativ Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica. Solist: Ion Lazăr. Comentează: Cristina Sârbu

* Până astăzi, pe https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/ este postată înregistrarea concertului susţinut pe 10 septembrie 2019 la Sala Palatului de Orchestra Română de Tineret sub bagheta dirijorului Michael Sanderling. În program: Concertul Românesc de György Ligeti, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do de Serghei Rahmaninov – solist Nobuyuki Tsujii şi Cvartetul cu pian nr. 1 în sol de Brahms / Schönberg.

OPERĂ

* Opera Naţională Română din Cluj-Napoca difuzează online, de la ora 18:00, pe site-ul său, înregistrarea Balului Operei din 2018, la care au participat: Ştefan Pop, Carmen Gurban, Iulia Merca, Diana Ţugui, Viktória Cormoş, Diana Gheorghe, Larisa Ştefan, Hector Lopez, Sorin Lupu, Simonfi Sandor, Andrei Manea, Sebastian Balaj, Andrei Nicoară; Ansamblul de Balet şi solişti ai acestuia, precum şi Orchestra şi Corul de bărbaţi ale instituţiei dirijate de Tiberiu Soare. Înregistrarea este accesibilă timp de 24 de ore.

* Pe site-ul Operei de Stat din Viena, de la ora 21:00 puteţi viziona înregistrarea reprezentaţiei din 22 decembrie 2019 cu opera „La Bohème / Boema” operă în patru acte de Giacomo Puccini pe un libret de Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica, după „Scènes de la vie de bohème” de Henry Murger, cu: Ştefan Pop, Irina Lungu, Mariam Battistelli, Marco Caria, Samuel Hasselhorn, Ryan Speedo Green, Marcus Pelz. Dirijor: Marco Armiliato.

* Filarmonica de Stat din Târgu Mureş vă oferă, gratuit, până pe 6 mai pe canalul său de Youtube, înregistrarea primei părţi a Galei extraordinare de operă şi operetă de ziua femeii din 2018, dirijate de Horváth József. Solişti: Stefan von Korch – tenor, Balla Sándor – bariton, György Levente – bas. Îşi dau concursul: Corul Mixt şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureş. În program lucrări celebre compuse de G. Bizet, C. Gounod, G. Rossini, G. Donizetti, F. von Suppé, Kálmán I., J. Brahms, Lehár F., J. Ivanovici, E. de Curtis, L. Denza.

Etichete:
Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 20:21

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1

„Am evitat în timp record o situaţie care putea deveni tragică. Din cauza întreţinerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe...

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:18

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!

Deși ne aflăm începutul lunii noiembrie, în sectorul 4 deja se montează luminițele de Craciun. Anul acesta, administrația locală și-a propus...

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:59

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!

Primaria Sectorului 2, prin Poliția Locală Sector 2, eliberează domeniul public de mașinile abandonate. În acest sens, polițiștii locali...

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:10

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor fi dotate cu defibrilatoare. Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, pe...

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:27

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate, a anunțat primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook....

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:14

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!

Liniile 11, 44, 163 și 178 vor avea program prelungit, astăzi, pentru meciul Rapid – UTA Arad, transmite Asociația de Dezvoltare...

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 12:49

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului...

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 11:55

Vremea se răcește semnificativ în București!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește semnificativ în București. De astăzi, de la prânz, și până luni...

Vremea se răcește semnificativ în București!