Amenzile date în perioada de urgență pot fi contestate!
Articol de dianamatei, 8 mai 2020, 13:10
Amenzile date în perioada de urgență pot fi contestate în instanță de fiecare persoană care a fost sancționată, în termenul legal de contestare. Procesele verbale nu se anulează automat.
Peste 80% dintre sancțiuni ar putea fi contestate de români.
Decizia CCR va produce efecte odată ce este motivată și publicată în Monitorul Oficial.
Cei care nu au plătit încă amenzile, cu această lege de partea lor, pot contesta procesele de contravenție pentru a încerca anularea lor și, implicit, pentru a scapa de sancțiune.
În perioada de urgență termenele de prescripție sunt suspendate.
La fel și termenul de 15 zile pentru achitarea la jumătate a acestora și termenul de 15 zile de contestare a procesului verbal.
Din 15 mai, când nu va mai fi stare de urgență, cei amendați pot depune contestațiile la judecătorii.
Decizia curții nu invalidează acele amenzi: orice amendă rămâne valabilă până la momentul când aceasta este anulată în instanță. De asemenea, până când decizia Curții apare în Monitor, reglementarea amenzilor este considerată în continuare valabilă.