Dacă aveți copii adolescenți ori chiar dacă suntți adolescenți și credeți că părinții doresc să vă îngrădească libertatea de mișcare, atunci romanul „Strigăt în întuneric” scris de Emma Healey, apărut în traducere românească la editura Litera, este lectura potrivită.
La fel ca în primul roman al autoarei britanice publicat și în țara noastră, „Elisabeth a dispărut”, și aici este vorba tot despre o dispariție. De data aceasta este vorba despre Lana, o adolescentă, iar romanul se deschide tocmai cu găsirea ei de către un fermier care a recunoscut-o ca fiind „fata din ziar”.
Fotografia ei fusese publicată în mai toate ziare, de la cele serioase si până la tabloide, iar aceasta ajutase mult. Toată poliția din regiune fusese pe urmele ei, fără, însă a găsi măcar o urmă, un indiciu a ceea ce s-a întamplat cu ea. Și când toți se gândeau că șansele de a o mai găsi în viață sunt tot mai mici, ea apăruse pe pajiștea unei ferme.
Jen și Hugh Maddox, părinții fetei, ocmai au supraviețuit celui mai cumplit coșmar al oricărei persoane care are copii. Ușurați, dar încă îngroziți, stau lângă patul de spital al fiicei lor în vârstă de cincisprezece ani, Lana, care la găsire era dezorientată, plină de sânge și de vânătăi, iar aceasta se întâmplase în timpul unei vacanțe petrecute cu mama ei într-o tabără de pictură.
Cei care vin într-un astfel de loc sunt mai întotdeauna oameni pașnici, cu visele lor de glorie prin artă, chiar dacă fiecare se jură că pictura nu este decât un hobby. Erau majoritatea doamne în vârstă și un singur bărbat, Stephen, care făcea reclamă unei secte.
Acela ar fi putut să aibă legătură cu dispariția chiar dacă se purta cu Lana ca un unchi sau un frate mai mare. Însă atunci când îi vorbea despre interpretarea unor pasaje religioase, fata, în funcție de dispoziția ei, ba îl asculta politicoasă, ba îl respingea cu ironia mușcătoare a adolescenților.
Mai era acolo o doamnă careia îi plăcea să ghicească în tarot, alta care spunea că toți cei de acolo ar putea fi personajele unui roman.
Și toate aceste detalii pe care Jen, mama Lanei, și le amintește par să devină acum indicii. A, și mai era și fiul directorului taberei, un tânăr care părea inofensiv. Dar era el atât de inocent pe cât părea?
În timp ce Lana stă mută în pat, fără să vrea sau fără să poată să spună ce i s-a întâmplat în acea perioadă, presa face tot felul de speculații, iar Jen și Hugh încearcă să răspundă la multe întrebări.
Unde a fost Lana? Cum s-a rănit? Cum a supraviețuit în toate acele zile?
Chiar și atunci când se întoarce în casa familiei și la rutina școlară, Lana oferă un singur răspuns frustrant: „Nu-mi amintesc“. Însă cartea lui Emma Haley nu se dorește a fi un roman polițist, ci unul psihologic. Și cum mamele sunt cei mai buni detectivi, va găsi multe detalii despre dispariția chiar și temporară a fiicei ei.
O poveste crudă, tulburătoare și scrisă cu măiestrie, care explorează legătura mamă–fiică și constrângerile vieții de familie, durerea provocată de boala mintală. O poveste despre vinovăție, frică, speranță și iubire care ne arată ce înseamnă să-i pierdem, dar și să-i regăsim pe cei pe care îi iubim.
Se pot spune multe despre cartea Emmei Haley, dar eu nu vă mai spun decât că nu o veți lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.
