Motivarea CCR în legătură cu amenzile date în starea de urgență!
Articol de bucurestifm, 13 mai 2020, 17:09
În motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, CCR transmite că legea nu întrunește „exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate”.
De asemenea, stabilirea contravențiilor este lăsată, în mod arbitrar, la aprecierea agentului constatator.
„Dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. (…) Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”, se arată în motivarea deciziei CCR.
Potrivit documentului este necesar ca norma care constituie temeiul sancțiunilor contravenționale „să fie clară, precisă și previzibilă”.
Totodadă, Curtea Constituțională subliniază și că imprecizia textului de lege afectează garanţiile constituţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare.
Curtea Constituțională a României a publicat, miercuri, motivarea deciziei din 6 mai prin care a fost declarată neconstituţională ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanţelor militare, în urma unei sesizări transmise de Avocatul Poporului.