Prima pagină » Actualitate » Marcel Vela: La plajă doar la mare, piscinele nu se deschid la 1 iunie!
Marcel Vela: La plajă doar la mare, piscinele nu se deschid la 1 iunie!
Articol de ,
29 mai 2020, 17:24 / actualizat: 29 mai 2020, 18:45
Până pe 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităţilor.
Circulația fără restricții se va întâmpla de luni, a precizat, ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat la Vama Nădlac.
De la 1 iunie, vor fi reluate transporturile rutiere şi feroviare internaţionale de persoane prin servicii regulate.
În această perioadă, formalităţile de frontieră urmează aceeaşi procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic.
Ministrul Marcel Vela a anunțat că ştrandurile și piscinele vpr rămâne închise și de la 1 iunie.
Se va lua în calcul deschiderea acestora abia după alte analize ale situaţiei epidemiologice.
Românii pot tranzita Ungaria pe cale rutieră, 24 de ore din 24.
” Ieșirea din România spre Ungaria, intrarea în Ungaria se poate face la orice oră și din această seară, de la ora 21.00, când se va da drumul la traficul de la frontiera cu Austria, el va permanentizat, nu se va mai opri mâine la ora 13.00”, a mai afirmat Marcel Vela.
Până acum, autoritățile din Ungaria permiteau tranzitul din Austria spre România, prin Ungaria, doar în anumite ore.
Ministrul Afacerilor Interne a mai insistat pe respectarea regulilor în așa fel încât din 15 iunie românii să intre într-o nouă etapă de relaxare.
Aproximativ 28.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor acţiona, zilnic, în perioada minivacanţei de 1 iunie, pentru a asigura siguranţa, ordinea publică şi intervenţia în situaţii de urgenţă.
În plus, pe cele mai importante artere rutiere din ţară sunt amplasate peste 300 de aparate radar.
Echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviaţie, se precizează într-un comunicat al Ministerului de Interne.