Lucrările de supralargire a Prelungirii Ghencea avansează!

arhiva

Conform primarului general al Capitalei Gabriela Firea, lucrările la obiectivul de investiţii ’’Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea’’ continuă în ritm susținut.

„În prezent, se lucrează la primul tronson dinspre strada Brașov spre strada Râul Doamnei, unde au fost deja finalizate demolările și a fost demarată relocarea rețelelor de utilități”, spune Firea pe pagina sa de socializare.

Lucrările de excavație sunt într-un stadiu avansat, fiind realizate în proporție de 95%.

„În prezent, se lucrează și la execuția zidului de sprijin de la calea de rulare a tramvaielor, precum și la noua infrastructură a drumului.

În același timp, pentru a continua lucrările pe zona tramvaiului, se lucrează la devierea traficului pe zona cu carosabilul nou”, afirmă primarul general al Capitalei.

În ceea ce privește utilitățile, au fost finalizate lucrările la rețeaua de canalizare, instalațiile de apă potabilă și gaz, iar rețeaua de apă se va finaliza la începutul lunii iunie.

Și instalațiile electrice de joasă tensiune vor fi demarate în scurt timp întrucât proiectarea acestora a fost finalizată, dă asigurări Gabriela Firea.

Straturile carosabile au fost realizate în proporție de 35% iar ritmul actual de execuție va permite devierea circulației de pe partea dreaptă pe partea stângă a drumului la începutul lunii iulie, pentru a permite execuția infrastructurii pentru tramvai și a părții carosabile de pe partea dreaptă.

„Menționăm că activitatea pe șantiere se desfasoară în parametri optimi și că au fost implementate toate măsurile de siguranță pentru angajați cât și normele igienice și sanitare impuse în această perioadă, în vederea protecției și prevenției răspândirii Covid 19”, mai spune Edilul șef pe pagina sa de socializare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.