Ministrul Economiei a anunțat când s-ar putea redeschide mall-urile!
Articol de bucurestifm, 2 iunie 2020, 16:51
Mall-urile vor fi redeschise începând din data de 15 iunie, în cazul în care până la acea dată numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus va scădea, a anunțat ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe contul său de Facebook.
Oficialul s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții mall-urilor pentru a discuta despre posibilitatea redeschiderii marilor magazine.
„Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România. Aceştia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuţiilor avute am stabilit că în cazul în care situaţia epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, a menţionat Virgil Popescu.
Cinematografele și locurile de joacă din interiorul mall-urilor nu se vor deschide deocamdată, a mai spus Virgil Popescu.
„Însă, pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie să fie deschise cinematografele şi locurile de joacă, din interior. Uşor, uşor se vor da măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, pentru ca viaţa să revină la normalitate”, a precizat Virgil Popescu.