Depoul Victoria nu va intra în patrimoniul STB!
Articol de Sorin Pavel, 19 iunie 2020, 08:58
Hotărârea în baza căreia terenul unde se află Depoul Victoria urmă să intre în patrimoniul STB, va fi revocată. Au decis ieri consilierii municipali cu 46 de voturi pentru, 2 împotrivă și 2 abțineri.
În februarie, prefectura Capitalei a chemat în instanță Consiliul General, în vederea anulării hotărârii, iar actul a fost suspendat până la pronunțarea instanței.
Consilierii municipali au decis, în iulie anul trecut, ca depoul Victoria să reprezinte contribuția Consiliului la majorarea capitalului social al STB.
La momentul repectiv, opoziția avertiza că Primăria și STB vor să vândă depoul, însă conducerea Societății de Transport dadea asigurări că nu va folosi în scopuri imobiliare terenul de peste 34 de hectare din spatele Guvernului.
Tramvaiele urmau să fie mutate la depoul Titan.