Urbanizare in ritm accelerat
Articol de , 10 iulie 2014, 20:15
Cota parte a populaţiei urbane la nivel global va ajunge la 66% până în 2050.
În prezent, în oraşe locuiesc jumătate dintre locuitorii planetei, se spune într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) publicat joi, informează agentia RIA Novosti.
Potrivit raportului, cea mai mare creştere a populaţiei urbane se înregistrează în India, China şi Nigeria.
‘Acestor ţări le va reveni 37% din prognozata creştere a populaţiei urbane la nivel mondial, în perioada între 2014 şi 2050’, precizează raportul.
Pentru comparaţie, dacă în 1950 în oraşe locuiau 746 de milioane de oameni, în 2014 populaţia urbană la nivel global a ajuns la 3,9 miliarde.
În 1990 au existat doar zece oraşe-gigant cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, iar populaţia urbană la nivel mondial era de sub 7%. În pezent există deja 28 de megapolisuri, 16 dintre care se află în Asia, 4 în America Latină, câte 3 în Africa şi Europa, 2 în America de Nord. Potrivit raportului, până în 2030 în lume vor fi deja 41 de oraşe-gigant.
Cel mai mare oraş din lume este declarat în raportul ONU oraşul Tokyo, cu o populaţie de 38 milioane de oameni, fiind urmat de New Delhi, Shanghai şi Mexico.