3744 persoane confirmate cu COVID-19 in Bucuresti si Ilfov
Articol de arionmihaela, 28 iunie 2020, 13:35
COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), prezintă situația actualizată privind evoluția internărilor în cele două unități sanitare, aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, pe care le are în administrare – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” și Spitalul Clinic Colentina.
Reamintim faptul că, nici până la această dată, DSP București nu a eliberat avizul temporar de funcționare pentru Spitalul Clinic Colentina, întârziind nepermis de mult eliberarea acestui document. Aceasta în condițiile în care instituția are la dispoziție toată documentația necesară, iar apelurile publice ale pacienților cronici și personalului medical, prin care se solicită redeschiderea urgentă a spitalului, sunt aproape zilnice.
Duminică, 28.06.2020, La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 110 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 13 se află la Terapie Intensivă (ATI).
În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 641 pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 323 din București-Ilfov și 318 din celelalte județe ale țării.
Menționăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase.
La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 310 persoane, dintre care șase se află la Terapie Intensivă (ATI).
În ultimele 24 de ore, numărul pacienților externați – 35, a fost mai mare decât al celor internați în spital – 30.
De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.470 de persoane, din București și din țară, din care 1.893 confirmate cu boala COVID-19.
Numărul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” este de 1.534, cel mai mare număr de pacienți vindecați dintre toate spitalele COVID din România.
Numărul total de pacienți confirmați cu COVID-19, internați în cele două spitale de elită ale Primăriei Capitalei de la începutul pandemiei, este de de 2.534.
Din datele oficiale ale INSP reiese că, în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 3.000 de pacienți confirmați cu COVID-19.
BIROUL COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE ASSMB