News Alert! Decizii importante luate de CNSU!!!

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, luni, o hotărâre care prevede suspendarea autorizaţiei de funcţionare pentru organizatorii de evenimente, dacă la acestea nu sunt respectate regulile de siguranţă sanitară.

Alte măsuri se referă la organizarea competiţiilor sportive şi a altor tipuri de activităţi, dar şi la menţinerea listei statelor aflate în „zona verde”.

  • activitatea centrelor sociale (de bătrâni, copii, persoane vulnerabile) va continua după un program avizat de DSP.
  • sunt permise activități sportive cu participarea a cel mult 10 persoane.
  • lista statelor aflate în „zona verde” rămâne neschimbată
  • workshop-urile pentru adulți se țin cu maximum 20 de participanți.
  • înlocuirea noţiunii de ”triaj epidemiologic” cu ‘triaj’ în privinţa activităţilor desfăşurate de instituţiile şi autorităţilor publice, operatorii economici şi profesioniştii, la intrarea în sediul acestora.

Măsurile aprobate în şedinţa CNSU sunt bazate pe recomandările specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi se vor aplica începând cu 1 iulie.

1 COMENTARIU

  1. Tara lui peste. Aștept de 1 luna sa pot veni in tara sa rezolv actele după decesul lui mama și nu pot că nubmainam.pasaport românesc și trebuie să stau în carantină 14 zile.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.