S-au redeschis Punctele de Informare și Asistență din sectorul 6!
Articol de Sabina Lapadatescu, 2 iulie 2020, 17:59
De astăzi, cele nouă Puncte de Informare și Asistență din sectorul 6 se redeschid în condiții de maximă siguranță, a anunțat primarul Gabriel Mutu printr-un comunicat de presă.
”Vorbim despre un proiect de succes, pe care l-am implementat acum doi ani, prin care am ajutat zeci de mii de bucureșteni. Mă bucur să anunț redeschiderea acestor puncte de prim-ajutor, atât de iubite de cetățenii sectorului 6. În această perioadă caniculară, oamenii vor primi sprijin în punctele-cheie din comunitate, pentru a depăși mai ușor zilele cu temperaturi mari. Este important să ținem cont de toate regulile de igienă și distanțare socială, dar și să simțim că nu suntem singuri, că avem comunitatea aproape și că autoritățile ne sunt alături”, a declarat Gabriel Mutu, primarul sectorului 6.
În timpul programului de lucru, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00, și sâmbăta, între orele 10:00 – 14:00, oamenii pot intra în centre fie pentru a bea apă, fie pentru a le fi măsurată temperatura, în vederea monitorizării stării de sănătate.
Important! În acest moment, în Punctele de Informare și Asistență, accesul este permis unei singure persoane. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii medicinale!
Cele nouă spații beneficiază de climatizare, tensiometre și dozatoare de apă, oferind apă rece în această perioadă caniculară, dar și scaune și paturi pe care se pot odihni cetățenii care trec prin preajmă și nu se simt bine.
Totodată, în cadrul punctelor de informare, cetățenii pot primi, în continuare, informații despre serviciile oferite de direcțiile și departamentele administrației publice locale, precum și datele de contact ale acestora.
Pentru informații sau solicitări de ajutor la cumpărături, locuitorii sectorului 6 au în continuare la dispoziție numărul unic de informare și consiliere socială 021.9970, disponibil de luni până duminică, între orele 08:00 – 20:00.