Ziua Franței la Casa Artelor „Dinu Lipatti” – Ediție Online!
Articol de Andra Radu, 10 iulie 2020, 11:30
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vă invită duminică 12 iulie 2020, de la orele 17:00, la „Ziua Franței” -Ediție Online.
Ziua Națională a Franței este marcată în fiecare an, la data de 14 iulie, fiind instituită în anul 1880. Cu această ocazie, sunt celebrate două evenimente ce au marcat istoria modernă a acestui stat – Sărbătoarea Federației și începutul Revoluției Franceze prin căderea Bastiliei – această zi fiind sărbătorită și în alte țări din Europa, în onoarea Republicii Franceze.
Începând cu secolul al XIX-lea, mari personalități ale culturii românești și-au făcut studiile în Franța, preluând multe dintre ideile filosofice și artistice, reformatoare și inovatoare, îmbogățind deopotrivă viața culturală românească și franceză. Casa Artelor „Dinu Lipatti” celebrează această zi în semn de omagiu și prețuire pentru Cultura franceză care a dăruit de-a lungul secolelor mari opere de artă, creații literare și muzicale, contribuind la dezvoltarea patrimoniulul cultural al umanității.
Conform tradiției deja create, duminică 12 iulie 2020, Centrul Cultural de Excelență Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă dă o nouă întâlnire pe paginile sale de Facebook, Youtube și Instagram, pentru a celebra Arta și Muzica franceză.
Începând cu orele 09:00, puteți să urmăriți Audițiile cu Înregistrări celebre ale marelui nostru Dinu Lipatti interpretând creații din repertoriul muzicii franceze. De asemenea, vor exista relatări biografice despre legătura minunată dintre Familia Lipatti și spațiul din Hexagon și Albumul cu Fotografii realizate la evenimentele organizate de Casa Artelor „Dinu Lipatti”, în care artiști români renumiți au interpretat lucrările marilor compozitori români și francezi.
De la orele 17:00, vor fi transmise în Premieră Online cele mai frumoase Selecții din Recitalurile și Concertele de Muzică Românească și Franceză susținute, la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, de sopranele Irina Iordăchescu, Iulia Isaev și Marta Sandu, tenorii Andrei Lazăr și Alin Stoica, pianistele Verona Maier și Mădălina Florescu, dirijorul Tiberiu Soare și Orchestra Symphactory.
Recitalurile și Concertele cu Muzică Românească și Franceză au avut loc în Curtea și în Salonul Casei Lipatti în cadrul evenimentelor „Zilele Shakespeare” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, (2018), „Muzica Europei – Zilele Europei” la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (2018), „Festivalul Meridian” Ediția a II-a la Casa Artelor „Dinu Lipatti” (2019), iar duminică, 12 iulie 2020, vom avea ocazia să revedem aceste momente artistice emoționante, în Premieră Online.
Programul include liedurile create de marii noștri George Enescu și Dinu Lipatti pe versurile poeților Clèment Marot, Arthur Rimbaud, Paul Eluard și Paul Valéry, dar și lucrări celebre ale cunoscuților compozitori francezi: Charles Gounod, Georges Bizet, Jules Massenet, Léo Delibes, Camille Saint-Saëns.
Conceptul evenimentului aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.