Nepotul lui Elvis Presley a murit la vârsta de 27 de ani

Source: Instagram

Nepotul lui Elvis Presley, Benjamin Keough, a murit duminică, la vârsta de 27 de ani, a declarat pentru agenţia AFP managerul mamei sale, Lisa Marie Presley, confirmând astfel o informaţie publicată de site-ul specializat în ştiri mondene TMZ.

Managerul Roger Widynowski nu a oferit informaţii cu privire la cauzele decesului. Potrivit TMZ, din primele informaţii reiese că ar fi vorba despre o sinucidere.

Contactat de AFP, biroul şerifului din comitatul Los Angeles, unde este situat oraşul Calabasas, în care se afla Benjamin Keough, nu a oferit niciun comentariu imediat.

Mama lui Benjamin Keough „este complet dărâmată, inconsolabilă şi devastată, dar încearcă să reziste pentru gemenele sale de 11 ani şi fiica sa mai mare, Riley”, a scris managerul într-o declaraţie transmisă AFP. „L-a adorat pe acest băiat”, a adăugat el. „A fost dragostea vieţii ei”.

Benjamin Keough, singurul băiat dintre copiii născuţi de Lisa Marie Presley, s-a ţinut departe de lumina reflectoarelor.

Câteva fotografii rare cu el stau mărturie ale asemănării cu bunicul său, legenda rock’n’roll Elvis Presley, care a adus acest stil muzical în milioane de case.

Potrivit cotidianului britanic Daily Mail, Benjamin Keough a primit o ofertă de 5 milioane de dolari în 2009 pentru a înregistra cinci albume. El nu a lansat însă niciun material discografic de atunci.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.