Plajele de pe litoralul românesc, monitorizate cu ajutorul unei drone
Articol de bucurestifm, 13 iulie 2020, 16:24
Plajele de pe întreg litoralul românesc, de la Năvodari la Vama Veche, vor fi monitorizate cu ajutorul unei drone. Proiectul a fost pus deja în aplicare pentru plajele din Mamaia şi Năvodari, care au fost monitorizate în aceste zile pe o lungime de 12 km.
Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral spun că astfel se poate observa dacă administratorii plajelor respectă prevederile legale: asigurarea unei suprafeţe destinate şezlongurilor de 70% şi o zonă de plajă pentru cearşafuri de 30%, asigură o fâşie de cinci metri de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă pentru lucrări de intervenţie, întreţinere, igienizare şi ecologizare mecanizată.
Dovezi privind respectarea sau nu a acestor prevederi vor fi puse la dispoziţia Corpului de Control al Ministerului Turismului.