Spectacolul “Gaițele”, la Teatrul de Vară „Constantin Tănase”
Articol de Marga Tudor, 20 iulie 2020, 18:24
Spectacolul revine pe scenă, în aer liber, după mai bine de patru luni de la premieră.
Din distribuție fac parte Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu sau Ionuț Ciocia.
Spectacolul „Gaițele” se va juca la Teatrul de Vară „Constantin Tănase”, Grădina Herăstrău, pe 26, 27 și 28 iulie, de la ora 20:30.
„Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, este una dintre cele mai savuroase comedii din repretoriul teatrului contemporan. De-a lungul timpului, piesa a fost pusă în scenă sub interpretările marilor actori români, de la Dem Rădulescu, Draga Olteanu-Matei, Mitică Popescu, Ileana Stana Ionescu până la Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu și Florina Cercel.
În prezent, din distribuția spectacolului mai fac parte Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Doina Teodoru, Ioana Ancea, Cosmina Dobrotă, Andreea Chirițescu și Mariangela Coldea, regia fiind semnată de Gelu Colceag.
Accesul la spectacol se face respectând normele adoptate de organizatori pentru limitarea raspandirii noului coronavirus, și anume: obligativitatea purtării măștii de protecție pe întreaga durata a spectacolului, măsurarea temperaturii corporale de către personalul organizatoric și respectarea distanțării de minimum 1,5 metri între persoane.
Biletele pot fi achiziționate online de pe www.bilete.ro.