Modernizarea magistralei M2 Berceni-Pipera se amână!
Articol de bucurestifm, 27 iulie 2020, 08:01
Modernizarea magistralei de metrou M2 Berceni-Pipera se amână din nou. Metrorex nu reușește să deblocheze licitația lansată anul trecut – a anunțat noul director general al Metrorex, Gabriel Mocanu.
Este vorba despre un proiect de aproape 100 de milioane de euro, fonduri europene.
Cu acești bani ar trebui să se modernizeze complet instalațiile pe cei 18 kilometri de pe Magistrala M2. Asta va permite un interval de succedare între stații de doar 90 de secunde față de media de 3 minute, cât este în prezent.
Magistrala M2 Berceni-Pipera trasporta înainte de criza sanitară peste 300.000 de călători pe zi, adică aproape jumătate din întreaga capacitate a întregii rețele de metrou.